Coliziune în dana 61 a Portului Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coliziune în dana 61 a Portului Constanţa

Justiție 13 Iulie 2006 / 00:00 1286 accesări

Nava malteză "Beril I" a lovit, în noaptea de 11/12 iulie, o macara de cheu în dana 61 a Portului Constanţa, în timp ce efectua manevra de acostare. Vrachierul, agenturat de firma "North Star Shiping", era gol în momentul producerii coliziunii şi intra în dana 61, zona de operare a "Chimpex", pentru a efectua operaţiunea de încărcare fosfaţi. "Beril I" era asistată la manevră de două remorchere. La un moment dat, nava s-a înclinat şi a lovit instalaţia de încărcare de pe cheu cu bordul babord (partea din stînga navei). Potrivit reprezentanţilor Căpităniei Zonale Constanţa (CZC), în urma coliziunii a fost fisurată barca de salvare aflată pe bordul stînga.

Coliziunea a avut loc în apropierea danei în care s-a produs catastrofa navală de acum o lună în care au murit şase persoane, iar alte trei au fost rănite. În cazul coliziunii de la Chimpex nu s-au înregistrat victime omeneşti pentru că evenimentul s-a produs la ora 01.00, iar în dana 61 nu se desfăşurau manevre de încărcare sau descărcare, adică macaraua de cheu nu era operată de muncitori. Avînd în vedere că a pus în pericol siguranţa navigaţiei, comandantul navei "Beril I" va fi amendat de Autoritatea Navală Română.

Taguri articol


12