Concurs pentru ocuparea noilor posturi de directori coordonatori ai DGFP Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concurs pentru ocuparea noilor posturi de directori coordonatori ai DGFP Constanţa

Economie 19 Mai 2009 / 00:00 1196 accesări

Directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa (DGFP), Bogdan Huţucă, şi directorii executivi adjuncţi ai aceleiaşi instituţii, Adriana Damian şi Adrian Tinca, s-au aflat, ieri, la Bucureşti, pentru a susţine individual proiectele de management în vederea păstrării posturilor de conducere. Ei au primit în urmă cu o lună notificări de eliberare din funcţie, conform prevederilor legale prin care funcţiile publice devin politice (OUG 37/2009). În timpul preavizului de 30 de zile, cei trei au avut două variante: fie puteau să rămînă funcţionari publici dar cu funcţii de execuţie, fie se puteau înscrie la concurs pentru a deveni directori cu contract de management, lucru pe care l-au şi făcut. Noile funcţii pe care se pot încadra foştii directori ai DGFP se numesc director coordonator, în cazul lui Huţucă, şi director coordonator adjunct, în cazurile lui Tinca şi Damian. Restructurarea vizează atît Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cît şi Garda Financiară şi Autoritatea Naţională Vamală. \"Cele 318 persoane cu funcţii de conducere din cadrul ANAF, Gărzii Financiare şi Autorităţii Naţionale a Vămii care au primit preavizul pentru 30 de zile pot opta pentru o funcţie de execuţie pastrîndu-şi statutul de funcţionar public sau pot opta pentru depunerea candidaturii pentru directori angajaţi cu contract de management. Totodată, aceştia pot pleca din sistem\", a afirmat şeful ANAF, Sorin Blejnar. Printr-un act normativ al ANAF privind propria restructurare a agenţiei au fost reduse alte 565 de posturi din cadrul instituţiei la nivel naţional. \"Impactul bugetar în urma reducerii celor 565 de posturi este de 500.000 de lei pe lună\", a subliniat Sorin Blejnar. Noile funcţii de director angajat pe bază de contract de management în cadrul serviciilor publice deconcentrate sînt valabile 4 ani. Prin OUG 37/2009 se schimbă, practic, denumirea funcţiei, modalitatea de angajare şi fişa postului. Numărul funcţionarilor publici va rămîne aproximativ acelaşi, dar fluctuaţia de personal va lua în densitate, fiindcă o dată la patru ani e posibil ca persoana din funcţia de director coordonator să fie înlocuită cu o alta, dacă nu are performanţe. Rezultatele finale ale concursului de directori coordonatori vor fi date publicităţii pe 21 mai, pentru că pe 20 mai se soluţionează eventualele contestaţii. Fostul director executiv adjunct al DGFP Constanţa, Adriana Damian, a declarat, după susţinerea examenului, că nu ştie încă rezultatul concursului, dar speră să fie unul pozitiv. „Aşa cum prevede regulamentul concursului, proiectele noastre de management trebuie să fie elaborate pe o perioadă de 4 ani şi să identifice problemele existente în domeniul de activitate, să puncteze obiectivele şi direcţiile de acţiune, să dezvolte capacităţile profesionale ale personalului şi să îmbunătăţească colaborarea instituţională”, a concluzionat Damian.



12