Condiţii mai restrictive pentru creditarea populaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De luni

Condiţii mai restrictive pentru creditarea populaţiei

Economie 20 Octombrie 2006 / 00:00 723 accesări

Condiţiile pentru creditarea populaţiei vor fi mai restrictive, începînd de luni, prin includerea în plafonul pentru evaluarea bonităţii clienţilor a tuturor costurilor aferente împrumuturilor atrase de persoanele fizice, inclusiv contractele de leasing financiar. Banca centrală a modificat şi completat Norma 10/2005 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, noile prevederi, stabilite prin Norma BNR 20/2006, urmînd să intre în vigoare în termen de o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv de luni. Principala modificare vizează includerea în angajamentele totale de plată lunare ale persoanelor fizice, pe lîngă principal şi dobîndă, şi a altor costuri care decurg din contractele de credite, reprezentînd toate cheltuielile pe care solicitantul trebuie să le suporte pentru acordarea şi derularea fiecărui împrumut. O altă modificare adusă de actul BNR este includerea leasingului financiar, cea mai frecventă formă de leasing în România, în categoriile creditelor de consum şi imobiliare.

Leasingul financiar prevede transferul către utilizator al dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul contractului, la momentul expirării contractului, cînd utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul. Leasingul financiar reprezintă obiectul a peste 95% din totalul contractelor, la polul opus aflîndu-se leasingul operaţional. Norma BNR menţionează că aceste reguli se aplică şi în cazul instituţiilor financiare nebancare române sau sucursale ale celor străine, înscrise în Registrul general ţinut de BNR. "La evaluarea bonităţii solicitantului se va avea în vedere ca angajamentele totale de plată lunare, ale solicitantului şi ale familiei acestuia, respectiv principalul, dobînda şi orice alte costuri decurgînd din contractul de credit, indiferent de creditor, inclusiv din creditul a cărui acordare se solicită, să reprezinte cel mult 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului şi, după caz, ale familiei acestuia", stabileşte norma publicată la 22 septembrie.

Condiţii în funcţie de destinaţia creditului

În plus, trebuie îndeplinite alte condiţii, în funcţie de destinaţia noului credit solicitat, respectiv credit de consum sau credit imobiliar. Astfel, angajamentele de plată lunare, respectiv principalul, dobînda şi orice alte costuri legate de creditele de consum, inclusiv de împrumutul care se solicită, indiferent de creditor, nu vor depăşi 30% din veniturile nete ale solicitantului şi, după caz, ale familiei acestuia. Pentru creditele imobiliare, limita este de 35%. Veniturile nete lunare vor fi calculate ca diferenţă între veniturile totale certe, cu caracter de permanenţă, ajustate prin aplicarea coeficienţilor prevăzuţi în normă şi angajamentele de plată de alta natură decît cele decurgînd din contracte de credit. Nu vor fi luate în calculul veniturilor totale ale familiei veniturile membrilor de familie care sînt şi garanţi. Contractul de credit va cuprinde condiţiile de scadenţă şi/sau de dobîndă ori alte costuri legate de acordarea şi derularea creditului, inclusiv pentru sumele neachitate la scadenţă reprezentînd rate de credit şi/sau de dobîndă sau alte costuri.

Neonorarea la scadenţă a principalului, dobînzii ori a altor costuri, precum şi constituirea de garanţii, dacă este cazul, vor fi incluse, de asemenea, în contractul de credit. Creditorii vor stabili în reglementările interne modalitatea de determinare a angajamentelor totale de plată lunare, aferente acordării şi derulării creditelor, indiferent de frecvenţa efectuării plăţii acestora, potrivit noii norme. Reglementarea în vigoare precizează că împrumutătorii stabilesc modalitatea de determinare a angajamentelor lunare decurgînd din facilităţi de creditare la care nu sînt stabilite scadenţe lunare. Creditul de consum reprezintă orice împrumut contractat de o persoană fizică în vederea satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului şi/sau ale familiei acestuia ori pentru achiziţionarea de bunuri, altele decît cele care se circumscriu unei investiţii imobiliare. În categoria creditelor pentru investiţii imobiliare sînt incluse împrumuturile luate de populaţie, inclusiv credite ipotecare, avînd ca destinaţie dobîndirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren şi/sau unei construcţii, realizate sau care urmează să se realizeze, precum şi creditul acordat în scopul reabilitării, modernizării, consolidarii sau extinderii unei construcţii ori pentru viabilizarea unui teren. Leasingul financiar ce corespunde destinaţiilor menţionate va fi inclus în cele două categorii de împrumuturi.



12