Conducerea PNL îi recomandă lui Hașotti să facă un pas în spate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conducerea PNL îi recomandă lui Hașotti să facă un pas în spate

Politică 03 August 2016 / 17:59 1080 accesări
Liberalul constănțean Puiu Hașotti ar trebui să se retragă și să nu mai candideze pentru un nou mandat de senator, în viziunea șefilor de partid

Liberalul constănțean Puiu Hașotti ar trebui să se retragă și să nu mai candideze pentru un nou mandat de senator, în viziunea șefilor de partid

Purtătorul de cuvânt al PNL, Adriana Săftoiu, a declarat miercuri că speră ca parlamentarii PNL care au trei sau patru mandate să facă un pas în spate, afirmând că în jurul datei de 15 august listele pentru alegerile parlamentare vor fi discutate în partid. „Propunerile vor veni dinspre organizaţii şi, desigur, vor fi validate în Biroul Politic. Eu vreau să cred că aceste liste vor fi foarte bine gândite. Sper că vom avea colegi care vor înţelege că este un moment foarte bun să facă un pas în spate, în lateral. Ştiu că este destul de greu să renunţi la un moment dat la ideea că eşti parlamentar, mai ales după ce ai trei-patru mandate. Ar trebui să fie şi o alegere a unor colegi care se află deja la al patrulea mandat şi când spun lucrul acesta mă refer la faptul că, zic eu, timp de 20 de ani ai avut ocazia să arăţi ţării ce poţi să faci pentru ea“, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL. Propunerea Adrianei Săftoiu l-ar putea afecta pe liberalul constănțean Puiu Hașotti, care se află în Parlamentul României de 20 de ani, opt ani ca deputat și alți 12 ca senator.



12