Contribuţia autorităţilor locale la finanţarea proiectelor europene, 2%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contribuţia autorităţilor locale la finanţarea proiectelor europene, 2%

Administrație 19 Decembrie 2006 / 00:00 659 accesări

România a decis ca autorităţile locale să aibă o contribuţie la cofinanţarea fondurilor europene de numai 2% din valoarea proiectelor, potrivit declaraţiei lui Ştefan Ciobanu, director la Autoritatea de Management în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Sumele atrase de la Uniunea Europeană necesită o cofinanţare din partea României de 15% sau 30%, numai o mică parte din proiecte fiind acoperite în totalitate din fonduri europene. "S-a decis acest nivel de 2% de cofinanţare, pentru că autorităţile locale din România nu au situaţie financiară foarte bună, iar restul de bani va fi acoperit de la bugetul central", a explicat Ciobanu. El a arătat că, la nivelul Uniunii Europene, nu se acceptă o contribuţie zero din partea beneficiarului final, iar cota de 2% se va aplica şi pentru organizaţiile non-guvernamentale. "De regulă, mai apar şi alte costuri neeligibile pe care autorităţile locale sau ONG-urile va trebui să le acopere din bugetele proprii şi care ar putea să se ridice la 2-5% din valoarea totală a proiectului", a adăugat Ciobanu. El a dat exemplul achiziţiei unui teren a cărui valoare este considerată eligibilă doar dacă se încadrează în limita a 10% din suma totală destinată proiectului. În altă ordine de idei, Ciobanu a arătat că majoritatea fondurilor europene, respectiv 60%, vor fi destinate proiectelor de infrastructură dezvoltate de autorităţile publice. "Restul de 40% va fi împărţit de mediul privat în proporţii aprox. egale pentru dezvoltarea resurselor umane şi creşterea competitivităţii firmelor", a mai spus Ciobanu.

Fondurile europene de coeziune alocate României pentru dezvoltarea infrastructurii vor avea un grad de absorbţie mai redus faţă de cel al sumelor dedicate competitivităţii sau IMM-urilor, conform precizărilor ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. "La fel ca în celelalte ţări, iniţierea proiectelor de infrastructură va fi mai întîrziată decît alte programe care beneficiază de fonduri europene, pentru că procedura este mult mai complexă", a afirmat Vlădescu. Responsabilul de program în Unitatea România a Direcţiei Generale de Politici Regionale a Comisiei Europene, David Sweet, a arătat că în toate ţările care au aderat la blocul comunitar, fondurile pentru infrastructură au fost absorbite cu o anumită întîrziere. Sweet a explicat că proiectele din domeniul infrastructurii necesită avize de mediu şi o serie de licitaţii cu proceduri stricte.



12