Copiii adoptaţi, încurajaţi să-şi găsească familiile naturale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copiii adoptaţi, încurajaţi să-şi găsească familiile naturale

Social 03 Septembrie 2009 / 00:00 1178 accesări

Guvernul a aprobat un act normativ care permite Oficiului Român pentru Adopţii (ORA) să sprijine copiii şi tinerii adoptaţi în demersurile lor de a-şi cunoaşte familiile biologice. Potrivit ordonanţei de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ORA, instituţia va avea noi atribuţii, printre care şi cea de a ajuta persoanele adoptate să îşi cunoască familiile biologice, dacă doresc acest lucru. ORA a primit numeroase cereri de la persoanele adoptate care doreau să afle informaţii despre familiile şi rudele lor biologice şi să li se faciliteze contactul cu acestea. „Deşi iniţial aceste solicitări au avut un caracter sporadic, în ultimii doi ani s-a înregistrat o creştere semnificativă a acestui fenomen. Majoritatea statelor europene au reglementat expres aceste aspecte, stabilindu-se atît modul în care se realizează acest drept, cît şi instituţiile responsabile”, precizează iniţiatorii actului normativ. Totodată, ordonanţa de urgenţă mai prevede că ORA este autoritatea de stat prin care se asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul adopţiei, controlul respectării aplicării acestora, coordonarea şi controlul activităţilor desfăşurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu. De asemenea, ORA asigură controlul şi îndrumarea metodologică a activităţilor desfăşurate în cadrul procedurilor de adopţie de către Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi organismele private şi propune instituţiilor competente stabilirea răspunderii disciplinare, materiale, contravenţionale sau penale, după caz, a persoanelor care săvîrşesc abateri de la legislaţia în vigoare. Potrivit purtătorului de cuvînt al DGASPC Constanţa, Roxana Onea, în prezent, copiii şi tinerii adoptaţi trebuie să se adreseze instanţei pentru a afla care este familia lor naturală. „Ei trebuie să adreseze o cerere motivată instanţei. Instanţa decide dacă solicitarea lor este întemeiată şi decid dacă li se poate acorda sau nu dreptul de a afla mai multe date despre familia biologică. Motivul pentru care se solicită aflarea identităţii familiei naturale trebuie să fie întemeiat, cum ar fi de exemplu o intervenţie chirurgicală care îi implică pe părinţii biologici, singurii compatibili cu copilul adoptat”, precizat Roxana Onea.



12