Coronavirus. Sub 1.000 infectări raportate în ultimele 24 de ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Coronavirus. Sub 1.000 infectări raportate în ultimele 24 de ore

Eveniment 09 Mai 2021 / 13:10 951 accesări

Grupul de Comunicare Strategică a raportat duminică (9 mai) 857 de noi infecții cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 63 de decese.
Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.066.111, dintre care 28.966 au decedat, iar 1.013.666 au fost declarate vindecate.

Județul Constanța a raportat 23 infecții cu coronavirus, cu indicele de incidență înregistrat la 14 zile de 0,89.

În intervalul 08.05.2021 (10:00) – 09.05.2021 (10:00) au fost raportate 63 de decese (26 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

60 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.488. Dintre acestea, 984 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.512.130 de teste RT-PCR și 965.316 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.654 de teste RT-PCR (5.524 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.130 la cerere) și 5.809 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 19.494 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.701 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 46.643 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 142 de persoane.



Ştiri recomandate

12