Credite imobiliare pe 40 de ani la Raiffeisen Bank

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Credite imobiliare pe 40 de ani la Raiffeisen Bank

Economie 26 Noiembrie 2007 / 00:00 689 accesări

Raiffeisen Bank România a extins perioadele de rambursare a creditelor imobiliare şi de consum pentru populaţie şi gradul de îndatorare a clienţilor, în funcţie de specificul fiecăruia, a anunţat banca, ieri, într-un comunicat. \"Produsele noastre sînt acum mai flexibile şi, ceea ce este cel mai important, putem să particularizăm oferta pe care o facem fiecărui client în parte, în funcţie de ratingul său personal\", a spus vicepreşedintele diviziei de retail banking al Raiffeisen Bank, Răzvan Munteanu. Creditele imobiliare şi pentru nevoi personale oferite de Raiffeisen Bank pot fi acordate pe o perioadă mai lungă, cu un avans ce poate coborî pînă la 0% fără solicitarea unor garanţii suplimentare şi cu posibilitatea unui grad de îndatorare mai mare. De asemenea, în calculul venitului disponibil sînt incluse mai multe categorii de venituri, iar documentaţia solicitată clienţilor a fost simplificată.

În cazul creditelor cu garanţie ipotecară, ponderea creditului în valoarea garanţiei ţine cont de ratingul clientului, de gradul de îndatorare a acestuia, dar şi de calitatea imobilului adus în garanţie (localizare, vechime, suprafaţă, utilităţi etc). Pentru creditele imobiliare şi cele personale cu garanţie imobiliară, termenul de creditare a fost mărit la 40 de ani, iar vîrsta maximă la rambursarea integrală a creditului a fost extinsă pînă la 70 de ani. Creditele personale cu garanţie imobiliară (Flexi Plus) pot acoperi pînă la 100% din valoarea imobilului adus în garanţie. În calculul venitului disponibil se ia în calcul o gamă extinsă de venituri, iar vechimea minimă la actualul loc de muncă pentru solicitantul creditului a fost redusă la 3 luni. Aceleaşi condiţii se regăsesc şi la produsul Flexi Integral, care poate refinanţa acum orice tip de credite. Noile caracteristici ale creditelor Raiffeisen Bank iau în calcul atît istoricul de credit al clienţilor, cît şi caracteristicile pieţei imobiliare din România. Banca are peste două milioane de clienţi de retail, dintre care peste 130.000 de IMM, şi peste 5.000 de clienţi corporaţii mari şi medii.



Ştiri recomandate

12