Creditele acordate de bănci au crescut cu 51%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Luna trecută

Creditele acordate de bănci au crescut cu 51%

Economie 27 Noiembrie 2007 / 00:00 535 accesări

Românii s-au împrumutat cu peste 51% mai mult în octombrie faţă de aceeaşi lună din 2006. Conform datelor BNR, cifra este în creştere faţă de septembrie cu doar 3,3%. Asta pe fondul creşterii împrumuturilor în valută cu 63,3%, iar a celor în lei cu 40,5%. Atît creditele în lei, cît şi cele în monedă străină au fost mai mari cu 3,3% în octombrie faţă de septembrie. La rîndul său, creditul guvernamental a crescut cu 2,7%, pînă aproape de 9 miliarde de lei. Comparativ cu octombrie 2006, majorarea este de peste 227%. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna octombrie cu 2,5% faţă de luna septembrie, la 112,38 miliarde de lei. Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1,9%, la 38,45 miliarde de lei.

Faţă de octombrie 2006, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au urcat cu 52,7% (42,9% în termeni reali), se arată în comunicat. Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,1%, la 37,9 miliarde de lei. Avansul din octombrie, comparativ cu perioada similară din 2006, depozitele în lei ale persoanelor juridice au urcat cu 20,2% (12,5% în termeni reali). Depozitele în valută ale populaţiei şi persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 4,6%, la 36,03 miliarde de lei. Exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 5,2%, la 10,8 miliarde de euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în euro au înregistrat o creştere de 27,6%, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 50,9%, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice s-au majorat cu 4,5%. Masa monetară în sens larg era, la sfîrşitul lunii octombrie, de 128,87 miliarde de lei. Faţă de septembrie aceasta a crescut cu 1,7% (0,8% în termeni reali), iar în raport cu octombrie 2006 masa monetară a crescut cu 28,8% (20,6% în termeni reali).

Taguri articol


12