De ziua sa, Simona Halep a considerat 2017 cel mai bun an din carieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aflată în China, la Wuhan

De ziua sa, Simona Halep a considerat 2017 cel mai bun an din carieră

Sport 27 Septembrie 2017 / 14:12 579 accesări
Simona Halep a împlinit vârsta de 26 de ani (sursa foto: Facebook)

Simona Halep a împlinit vârsta de 26 de ani (sursa foto: Facebook)

Tenismena constănțeană Simona Halep a împlinit miercuri, 27 septembrie, vârsta de 26 de ani, iar acest eveniment a fost sărbătorit în China, la Wuhan, acolo unde ocupanta locului 2 în clasamentul WTA se află în aceste zile. Halep a fost împreună cu mama sa, Tania, şi cu membrii echipei sale, antrenorul Andrei Pavel, preparatorul fizic Teo Cercel şi fizioterapeutul Ştefan Şodolescu. Halep a trecut peste înfrângerea severă din turul al doilea de la Wuhan, 2-6, 1-6 cu Daria Kasatkina, și așteaptă încrezătoare Turneul Campioanelor de la Singapore, programat în perioada 22-29 octombrie, unde Simona s-a calificat pentru al patrulea an consecutiv.

„Este extraordinar să revin la Singapore, pentru al patrulea an la rând. Este un rezultat bun, am fost destul de constantă în acest an. Cred că acesta a fost cel mai bun an al meu. Aștept cu nerăbdare să joc din nou la Singapore și sper foarte mult că voi reuși un rezultat mai bun decât anul trecut”, a declarat Simona Halep pentru site-ul WTA. La ediția precedentă a Turneului Campioanelor de la Singapore, Halep nu a depășit faza grupelor, iar în 2014 a disputat finala. În 2017, Simona Halep a cucerit un singur titlu, la Madrid, și a jucat în finalele de la Roma, Roland Garros și Cincinnati, ratând de mai multe ori șansa de a deveni numărul 1 mondial.

„Sunt mândră și bucuroasă că sunt constantă și că mă aflu în Top 5 de patru ani. Trebuie doar să mă antrenez cât de tare pot și să văd ce pot face. Miercuri este ziua mea și nu joc tenis. Voi mânca ciocolată și prăjituri, iar apoi voi reveni pe teren, la antrenamente, în așteptarea următorului turneu”, a spus Halep.

Până la Turneul Campioanelor, Simona Halep va participa la turneul Premier Mandatory de la Beijing, care va avea loc în perioada 30 septembrie - 8 octombrie.

Citește și:

Halep, Cîrstea și Niculescu, eliminate la Wuhan



12