Dovezi noi aduse din Turcia, în dosarul uciderii Larei Şaban

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dovezi noi aduse din Turcia, în dosarul uciderii Larei Şaban

Eveniment 29 Noiembrie 2013 / 00:00 1009 accesări

Principalii suspecţi în cazul uciderii Larei Şaban, fratele acesteia, Gilberto Ghiunal Şaban, şi prietenul său din copilărie, George Davidescu, vor fi audiaţi pe 16 decembrie de instanţa Curţii de Apel Constanţa. La termenul de ieri, judecătorii au discutat despre probele propuse în apărare de cei doi suspecţi, urmând să se pronunţe cu privire la admiterea acestora. Avocaţii celor doi au cerut, din nou, deshumarea cadavrului Larei Şaban şi examinarea acestuia pentru a se dovedi că femeia a fost împuşcată şi nu lovită în cap cu un corp contondent. „Am primit de la membrii familiei mai multe declaraţii ale unor martori din Turcia, care au fost audiaţi de ofiţerii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Parchetului General Istanbul, într-un dosar de violenţă domestică. Se pare că Lara Şaban ar fi făcut o plângere la Istanbul împotriva lui Huseyn Sipahi, iubitul victimei, iar martorii au declarat că el ar fi ameninţat-o cu moartea înainte ca ea să se întoarcă în România. Aceste probe sunt noi şi le-am depus la dosar”, a declarat Ion Ilie Iordăchescu, avocatul lui Gilberto Ghiunal Şaban. Reamintim că Gilberto Şaban şi George Davidescu sunt acuzaţi că, în luna mai 2012, ar fi omorât-o pe Lara Şaban într-un apartament din Constanţa, după care i-au aruncat cadavrul într-o lizieră dintre Ovidiu şi Lumina. După o lună de căutări, corpul neînsufleţit al tinerei a fost găsit împachetat în mai mulţi saci de plastic, ascuns în tufişuri. Ei au fost arestaţi pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie şi au fost condamnaţi de Tribunalul Constanţa la detenţie pe viaţă, sentinţă pe care au atacat-o cu apel.



12