Ducele şi ducesa de Cambridge se vor muta în Palatul Kensington

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ducele şi ducesa de Cambridge se vor muta în Palatul Kensington

Monden 07 Iunie 2011 / 00:00 664 accesări

Prinţul William se întoarce în casa în care a copilărit, de această dată, în rolul de cap de familie. Tânărul posibil viitor rege şi aleasa lui se vor muta în Palatul Kensington, după ce convieţuirea cu prinţul Harry nu s-a dovedit o alegere prea... inspirată.

Grădini luxuriante şi încăperi pline de istorie, aşa se prezintă Palatul Kensington, reşedinţă regală de peste 300 de ani. Prinţesa Diana şi prinţul Charles au locuit aici după căsătorie. Apartamentul pe care William îl va împărţi cu Catherine nu va fi însă în acelaşi corp al clădirii în care a locuit cu părinţii. Cu siguranţă le va asigura o viaţă mai... liniştită şi mai lipsită de emoţii decât convieţuirea alături de petrecăreţul Harry, care îşi cazează prietenii şi pritenele în camera lui, după nopţi grele de petrecere. Palatul Kensington va fi reşedinţa tinerei familii regale doar pentru câţiva ani sau până la apariţia primului moştenitor. Până atunci, cuplul va face oricum naveta între insula Angelsey, unde prinţul William se antrenează ca pilot. Mutarea va avea loc, cel mai probabil, la sfârşitul lunii sau chiar luna viitoare, din cauza programului încărcat al celor doi.

În timp ce prinţul William se antrenează pentru meseria de pilot pentru misiuni de salvare pe insula Angelsey, Catherine se pregăteşte pentru marele debut ca membră a familiei regale britanice. Acesta va avea loc în acest sfâşit de săptămână, când britanicii sărbătoresc Ziua Reginei. Nu au mai rămas multe mistere ale protocolului de desluşit pentru ducesa de Cambridge. Aceasta a fost din nou în centrul atenţiei, la derby-ul Epsom, la care a participat în la sfârşitul săptămânii trecute, alături de soţ şi de cumnat. Catherine a atras privirile tuturor cu ţinuta sa, care a fost şi de această dată alcătuită din articole la preţ accesibil. Ducesa de Cambridge, care a fost criticată adesea pentru că adoptă acelaşi stil de vestimentaţie, a experimentat o rochie vaporoasă şi o coafură în stilul anilor \'40. Catherine a asortat la ţinuta de la derby-ul Epsom o poşetă aurie şi pantofi cu toc. Rochia şi jacheta purtate de aceasta sunt asemănătoare cu ţinuta pe care prinţesa Diana a purtat-o la Royal Ascot, în anul 1986.



12