Dumitru Ghiaţă, pe simezele Muzeului de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dumitru Ghiaţă, pe simezele Muzeului de Artă

Cultură 19 Decembrie 2006 / 00:00 2924 accesări

Considerat una dintre cele mai importante instituţii de artă modernă din ţară, Muzeul de Artă din Constanţa deţine un impresionant patrimoniu cultural, cu peste 7.000 de opere de artă: picturi, sculpturi, grafică şi piese decorative. Din expoziţiile permanente ale instituţiei muzeale fac parte şi creaţiile pictorului Dumitru Ghiaţă, majoritatea peisaje şi naturi statice. Plasticianul s-a remarcat prin limbajul plastic abordat, care este simplu şi direct, avînd un colorit sobru, dar, în acelaşi timp, armonios, bazat pe reliefarea tonurilor calde. Chiar dacă, uneori, plasticianul a ilustrat şi personaje, acestea sînt doar parte integrantă în picturile sale.

Dumitru Ghiaţă a ocupat postul de laborant la Institutul condus de doctorul Ioan Cantacuzino, care l-a şi îndrumat să îşi valorifice talentul artistic. Cu ajutorul dr. Cantacuzino, plasticianul a primit, în perioada 1913-1914, o bursă la Paris, unde a urmat cursurile Academiei “Ranson”, precum şi pe cele ale Academiei “Delecluze”. În acest timp, artistul s-a familiarizat cu tehnicile post-impresioniste, pe care le-a asimila într-o manieră personală în lucrările sale: naturi moarte, peisaje şi compoziţii în culori sobre, cu influenţe din arta populară. Chiar dacă nu a lăsat în urmă o operă vastă ca număr, Dumitru Ghiaţă a impresionant atît criticii vremii, cît şi colecţionarii acelei perioade. Dintre cele mai importante creaţii ale artistului amintim “Iarnă la Tîrgovişte”, “Ţărani la tîrg”, “Flori de munte”, “Flori de ferigă”, “Toamna în pădure”, “Mame şi copii”, “Natură statică cu peşti” şi “Clopotniţa bisericii din Almăj”.



Ştiri recomandate

12