FC Farul, învinsă la scor de neprezentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 30-a : DELTA TULCEA - FC FARUL CONSTANŢA 3-0

FC Farul, învinsă la scor de neprezentare

Sport 17 Mai 2010 / 00:00 1438 accesări

După două rezultate pozitive, FC Farul s-a prăbuşit încă o dată, sâmbătă, cedând, fără drept de apel, scor 0-3, în fieful celor de la Delta Tulcea, în etapa a 30-a a Ligii a II-a. Fără obiectiv şi cu salariile restante de patru luni, elevii lui Dennis Şerban şi Gică Butoiu au încercat să nu se facă de râs şi timp de o repriză au ţinut pasul cu tulcenii. Mai mult, în min. 18, Prodan a avut ocazia de a deschide scorul, dar mingea trimisă puternic de la marginea careului a lovit bara din dreapta lui Pârvu. Golul a căzut însă la poarta oaspeţilor, Borza executându-l pe Vlas, după ce a păcălit defensiva Farului. Lipsa mizei a făcut ca cele două echipe să se axeze pe ofensivă, astfel că ocaziile s-au succedat la ambele porţi până în min. 74, când centralul Adrian Cojocaru a rupt echilibrul printr-o decizie controversată, Scăpat singur cu Vlas, Borza a intrat prin alunecare, lovindu-l puternic, cu talpa, pe goalkeeprul constănţean. Nervos, acesta a reacţionat dur şi arbitrul gălăţean i-a arătat cartonaşul roşu, însă a uitat să ia aceeaşi măsură în cazul atacantului tulcean. În superioritate numerică, gazdele au punctat de două ori pe final, prin Liviu Ştefan, în min. 88 (lovitură de cap din marginea careului mic) şi în min. 90 (şut puternic din lovitură liberă), fundaşul Deltei răzbunându-se astfel după ce gruparea de pe litoral a renunţat la serviciile sale în vara anului trecut. Eşecul a fost primit cu amărăciune în tabăra formaţiei constănţene, chiar dacă Farul nu mai are nicio şansă de a ajunge pe locurile fruntaşe ale clasamentului Seriei I. „Jucătorii au demonstrat că au caracter, evoluând bine, chiar şi în condiţiile precare în care au ajuns să se pregătească”, a declarat Dennis Şerban. „Scorul a fost sever faţă de realitatea din teren”, a spus tehnicianul tulcenilor, Constantin Gache.

Au evoluat - Delta (antrenor Constantin Gache): Pârvu - Peteleu, L. Ştefan, Mişelăricu, V. Creţu (59 Macare) - Petean, Postelnicu, Lucan, N. Creţu (73 Filip) - Borza (84 Mărginean), Costescu; FC Farul (antrenori Dennis Şerban şi Gheorghe Butoiu): Vlas - Măţel (78 Ignat), Ninu, Pătraşcu, Mendy - Prodan (65 Doicaru), Larie (74 Sardescu), Cristocea, Mansur - Pantelie, Fatai. Au arbitrat: Adrian Cojocaru (Galaţi) - Cătălin Teodor (Brăila) şi George Fridl (Bacău).

Celelalte rezultate ale etapei - sâmbătă: Dunărea Giurgiu - Concordia Chiajna 1-2; Gloria Buzău - Victoria Brăneşti 0-1; CSM Rm. Sărat - Sportul Studenţesc 1-1 Tricolorul Breaza - FC Snagov 1-1; Săgeata Stejaru - Dinamo II Bucureşti 4-1; Dunărea Galaţi - FC Botoşani 2-1; duminică: Steaua II Bucureşti - Petrolul Ploieşti 0-3; FCM Bacău - Cetate Suceava 3-0 (la “masa verde”).

Clasament Seria I

1. Brăneşti 29 18 7 4 55-23 61 (+19)

2. Sportul 30 17 8 5 59-22 59 (+14)

3. Petrolul Ploieşti 30 16 11 3 52-17 59 (+14)

4. FC Snagov 30 16 6 8 58-37 54 (+9)

5. Săgeata Stejaru 30 16 6 8 42-24 54 (+9)

6. Delta Tulcea 30 15 7 8 33-20 52 (+7)

7. Chiajna 30 15 5 10 49-33 50 (+5)

8. FC FARUL 29 13 5 11 40-36 44 (+2)

9. Dunărea Giurgiu 30 12 6 12 36-36 42 (-3)

10. Steaua II 29 10 10 9 31-27 40 (-5)

11. FC Botoşani 30 10 9 11 35-32 39 (-6)

12. FCM Bacău 30 10 7 13 43-50 37 (-8)

13. Dunărea Galaţi 30 9 6 15 25-36 33 (-12)

14. Gloria Buzău* 30 11 7 12 31-37 32 (-5)

15. Dinamo II 29 7 4 18 29-52 25 (-20)

16. Breaza 30 7 4 19 26-58 25 (-20)

17. Cetate Suceava** 30 2 9 19 14-64 15 (-30)

18. CSM Rm. Sărat 30 2 7 21 8-63 13 (-32)

* - Gloria Buzău este penalizată cu 8 puncte, deoarece nu şi-a îndeplinit baremul în Liga I în sezonul trecut

** - Cetate Suceava a fost dezafiliată



12