FC Viitorul II rămâne lider în Liga a 3-a

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 3-a, etapa a 4-a

FC Viitorul II rămâne lider în Liga a 3-a

Sport 25 Septembrie 2016 / 16:34 573 accesări
Tinerii fotbaliști constănțeni conduc în Seria a 2-a din Liga a 3-a

Tinerii fotbaliști constănțeni conduc în Seria a 2-a din Liga a 3-a

Cele două echipe constănțene care evoluează în Liga a 3-a la fotbal au jucat sâmbătă meciurile contând pentru etapa a 4-a, bilanțul fiind de o victorie și o înfrângere. FC Viitorul II se menține în fruntea clasamentului, la golaveraj, după ce a trecut de Unirea Slobozia, la Ovidiu, cu 3-0. Golurile au fost marcate de Adrian Neniță (min. 26, centrare deviată cu capul în poartă de un fundaș advers), Alexandru Margină (min. 29, voleu splendid, din afara careului, la vinclu) și Cristian Ene (min. 84, scăpat singur pe contraatac).

„Deși scorul nu o arată, meciul a fost destul de greu. Unirea este o echipă ambițioasă, agresivă, care și-a propus să termine campionatul în zona locurilor fruntașe. Știam că au jucători masivi, puternici, așa că ne-am alcătuit tactica în funcție de acest aspect. Cred că am reușit să ne impunem, dar partida a fost mai echilibrată decât o arată scorul. Stoica și Coman abia se întorseseră sâmbătă dimineață de la Turnu Severin, dar amândoi au ținut să joace, pentru a avea meciuri în picioare cu formații puternice. Sunt mulțumit de rezultat, foarte mulțumit de felul cum echipa a reacționat din punct de vedere fizic, dar tehnico-tactic mai avem de lucrat. Suntem lideri în clasament, dar este numai începutul campionatului, iar pentru noi fiecare meci reprezintă o provocare, un examen de maturitate, un prilej de a mai crește în valoare pentru acești fotbaliști foarte tineri”, a declarat Cristian Cămui, antrenor principal la FC Viitorul II.

Au jucat pentru FC Viitorul II (antrenori Cristian Cămui și Vasile Mănăilă): Dur-Bozoancă - A. Rusu, Kilyen, Mitache, Margină - Cicâldău, Iani (80 Panait), Neniță (69 Cr. Ene) - Vînă, Fl. Coman (60 Cruceru), Al. Stoica (71 Bg. Vasile).

Axiopolis Sport Cernavodă, formație nou-promovată, a jucat pe terenul echipei CS Tunari, care era neînvinsă în cele trei etape anterioare. Gazdele s-au impus cu scorul de 2-1 (Bilciurescu 25, A. Tene 86 / Husein 57-penalty), însă dunărenii au fost extrem de aproape să plece neînvinși de pe terenul ocupantei poziției a treia a clasamentului! „Un meci reușit al echipei noastre, per ansamblu, și cred că meritam să obținem un rezultat bun, egalul ar fi fost mai corect după aspectul jocului. Am avut multe ocazii de gol în prima repriză, ratate de Dogaru și Fotescu, dar și o ratare uriașă a lui Antip în prelungiri, după o bară a lui Husein, când am fi putut egala din nou. O remiză ne-ar fi dat mai multă încredere în propriile forțe, pentru că am constatat că avem încă jucători marcați de miza acestor meciuri de Liga a 3-a, jucători care mai trebuie să acumuleze experiență”, a spus Vasile Enache, antrenorul principal al formației din Cernavodă.

Au evoluat pentru Axiopolis: G. Celnicu - C. Dumitrescu, Zaharia, Andreescu, C. Hristu (46 Buhuș) - Husein, Benghea - Fotescu (67 Cl. Enache), Metcher (88 M. Hristu), Dogaru (77 Antip) - Moldoveanu. La pauză, C. Hristu a fost înlocuit de Buhuș, care a evoluat ca mijlocaș în locul lui Benghea, trecut fundaș stânga. Nu au putut juca la Axiopolis mijlocașul Andrei Celnicu, accidentat în etapa trecută, și atacantul Nicolae Moise, care a fost scos din lot pe o perioadă nedeterminată, din motive disciplinare.

Celelalte rezultate ale etapei: Dinamo II București - Delta Dobrogea Tulcea 5-2; AFC Astra II Giurgiu - CSM Oltenița 1-1; Metaloglobus București - Arsenal Malu 2-0; Viitorul Domnești - ACS Înainte Modelu 2-3; Petrolistul Boldești - SC Popești Leordeni 1-0.

Clasament Seria a 2-a: 1. FC Viitorul II Constanța 10 puncte (golaveraj 11-5); 2. Metaloglobus București 10p (10-6); 3. CS Tunari 10p (5-2); 4. AFC Astra II Giurgiu 7p (7-5); 5. Dinamo II București 6p (7-4); 6. Petrolistul Boldești 6p (6-8); 7. ACS Înainte Modelu 5p (8-8); 8. SC Popești Leordeni 5p (2-2); 9. Viitorul Domnești 4p (6-7); 10. Axiopolis Sport Cernavodă 4p (6-7); 11. CSM Oltenița 4p (5-6); 12. Unirea Slobozia 4p (4-5); 13. Delta Dobrogea Tulcea 1p (6-11); 14. Arsenal Malu 0p (2-9).

Citește și:

Victorii pentru formațiile constănțene din Liga a 3-a

Echipele constănțene din Liga a 3-a evoluează sâmbătă

FC Viitorul II a remizat pe terenul Metaloglobus

Victorie pentru FC Viitorul II, remiză pentru Axiopolis

Start în Liga a 3-a la fotbal



12