Fondatorul „Cancan“, ridicat de DNA de pe aeroport!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fondatorul „Cancan“, ridicat de DNA de pe aeroport!

Eveniment 18 Noiembrie 2015 / 18:04 407 accesări

Fondatorul "Cancan", Radu Budeanu, a fost ridicat miercuri după-amiază, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), chiar de pe Aeroportul Otopeni, potrivit agenției de presă Mediafax. Acesta ar fi implicat, alături de Dan Andronic și de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în dosarul "Hidroelectrica", în care este cercetată Elena Udrea, conform unor surse judiciare citate de Mediafax. În speța respectivă, procurorii DNA o acuză pe Udrea de "pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite pentru exercitarea influenţei în legătură cu derularea contractului de vânzare-cumpărare de energie dintre SC Hidroelectrica SA şi o societate comercială", după cum se arată într-un comunicat de presă. Procurorii spun că "în vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, membru al Guvernului şi de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și SC Hidroelectrica SA, Elena Udrea a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane de dolari americani, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA", susține DNA. Anchetatorii spun că, la începutul anului 2012, Elena Udrea ar fi primit de la afacerist, prin intermediar, suma de 3.800.000 de dolari americani şi o creanță de 900.000 de euro pe care una dintre firmele controlate de acesta o deținea.

Citește și:

Înțelegere cu procurorii: Elena Udrea nu mai vine cu bani de acasă

Taguri articol


12