Greva japoneză de la BCR s-a încheiat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Greva japoneză de la BCR s-a încheiat

Săptămîna viitoare, negocieri sindicat - administraţie
Economie 16 August 2008 / 00:00 493 accesări

Angajaţii BCR afiliaţi la Federaţia Sindicatului Independent (FSI) au încheiat ieri greva japoneză declanşată în urmă cu trei zile, iar de săptămîna viitoare vor începe negocierile cu reprezentanţii administraţiei. Preşedintele FSI din BCR, Ciprian Ionescu, a declarat că abia în ultima zi de grevă administraţia le-a adresat sindicaliştilor, \"prin intermediul căilor de comunicare interne\", o invitaţie la discuţii, pentru săptămîna viitoare. \"Împreună cu membrii de sindicat, conducerea FSI BCR va analiza toate opţiunile şi variantele posibile astfel încît, cu respectarea dispoziţiilor legale, să continuăm demersurile noastre în vederea rezolvării problemelor cu care aceştia se confruntă, fie pe calea dialogului, fie prin activităţi specifice sindicale\", a precizat Ionescu. Acţiunea de protest a angajaţilor BCR a avut loc fără incidente şi activitatea la nivelul unităţilor teritoriale nu a avut modificări, banca şi clienţii nefiind afectaţi, a mai spus liderul sindical. \"Protestele salariaţilor, izvorîte din dorinţa de a le fi respectate drepturile legale şi contractuale, nu reprezintă o ameninţare pentru clienţii săi\", a declarat liderul sindical. Reamintim că angajaţi ai BCR au intrat în grevă japoneză pe 13 august, nemulţumiţi de programul de lucru, neplata orelor suplimentare, nerespectarea repausului săptămînal şi inegalităţile salariale. În timpul acţiunii de protest, angajaţii BCR afiliaţi la FSI din instituţia bancară au purtat banderole albe. Liderul sindical a precizat că nu s-a pus şi nu se pune în discuţie declanşarea unei greve în sensul dispoziţiilor legale, cu întreruperea activităţii la nivelul unităţilor teritoriale ale BCR, asigurînd clienţii băncii că nu vor fi afectaţi în niciun fel de formele de protest ale angajaţilor. Şi salariaţii BCR Asigurări se pregătesc să declanşeze conflictul de muncă dacă nu va fi semnat contractul colectiv de muncă. Administraţia BCR a considerat încă de la început protestul paşnic al salariaţilor săi nejustificat şi pretinde că nu a închis în verun fel dialogul cu aceştia. \"În spiritul abordării constructive de pînă acum, banca a făcut FSI, săptămîna trecută, mai multe propuneri care vizează subiectele principale aduse în discuţie de către FSI, propuneri la care conducerea nu a primit un răspuns punctual oficial pînă acum\", se spune în comunicatul BCR.



Ştiri recomandate

12