Handbal (m) / LN-26: HCM Constanţa - Poli Timişoara

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
HCM Constanţa aşteaptă trofeul şi tricourile de campioni

Handbal (m) / LN-26: HCM Constanţa - Poli Timişoara

Sport 19 Mai 2006 / 00:00 3070 accesări

Deja campioană, Handbal Club Municipal Constanţa va sărbători astăzi, la Sala Sporturilor, cel de-al doilea titlul naţional din istoria sa. La finalul meciului cu Politehnica Timişoara, din ultima etapă a Ligii Naţionale, care va începe la ora 17.00, handbaliştii constănţeni vor primi trofeul decernat campioanei României de Federaţia Română de Handbal. În plus, suporterilor li s-a pregăti un spectacol demn de... Liga Campionilor. Jucătorii vor împărţi peste o sută de tricouri, şepci şi postere cu imaginea campionilor României, fiind aşteptată o atmosferă incendiară în tribune.

Cuvîntul de ordine în tabăra constănţeană este victoria. "După un campionat foarte bun, vrem să încheiem neînvinşi şi ne dorim ca Sala Sporturilor să fie plină. Dorim ca toţi suporterii care ne-au susţinut în această campanie să vină să sărbătorească împreună cu noi acest eveniment deosebit", a declarat antrenorul principal Aihan Omer. Pentru Sandu Iacob, care va juca sezonul viitor în Bundesliga, pentru Lubecke, ultimul meci la Constanţa are o semnificaţie aparte: "Am emoţii pentru că m-am simţit excelent aici. Nu pot uita cînd, la meciul cu Steaua, toată sala mi-a cîntat . Nu poţi trece peste astfel de momente fără regrete". În aşteptarea tricourilor de campioni, gîndurile handbaliştilor noştri se îndreaptă şi spre finala Cupei României. "Meciul cu timişorenii poate fi un test pentru meciul cu Dinamo, pe care îl vom juca luni, la Braşov", spune Florin Nicolae.

Programul partidelor din ultima etapă: HCM Constanţa - Poli Timişoara; CSM Medgidia - Minaur Baia Mare; UCM Reşiţa - Lignitul Tg.Jiu; Uztel Ploieşti - CSM Oradea; Poli Iaşi - Dinamo Braşov; Steaua Bucureşti - Armătura Cluj; Romvag Caracal - Dinamo Bucureşti. Marţi, CSM Oradea a remizat, pe teren propriu, 27-27 cu Steaua Bucureşti, într-un meci restant din etapa a 23-a.

Ultimul meci oficial al sezonului va avea loc luni, 22 mai, de la ora 19.00, la Braşov, unde HCM Constanţa şi Dinamo Bucureşti vor disputa finala Cupei României.

Clasament

1.HCM CONSTANŢA 25 23 2 0 900-671 48

2.Dinamo Bucureşti 25 21 1 3 897-739 43

3.Lignitul Tg.Jiu 25 17 1 7 722-712 35

4.Steaua Bucureşti 25 16 2 7 795-713 34

5.UCM Reşiţa 25 14 3 8 762-734 31

6.CSM Medgidia 25 12 3 10 702-698 27

7.Minaur Baia Mare 25 11 5 9 769-765 26*

8.Uztel Ploieşti 25 12 2 11 742-729 26

9.Armătura Cluj 25 8 3 14 758-826 19

10.U.Izometal Timişoara 25 6 3 16 650-698 15

11.CSM Oradea 25 5 4 16 694-830 14

12.Romvag Caracal 25 5 2 18 690-790 12

12.Dinamo Braşov 25 5 1 19 691-745 11

14.Poli Iaşi 25 3 2 20 704-826 8

*echipă penalizată cu 1 punct (nerespectarea cerinţei de vîrstă)



12