Harry Belafonte va primi un Oscar onorific

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Harry Belafonte va primi un Oscar onorific

Monden 30 August 2014 / 00:00 449 accesări

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific de către Academia de film americană. Aceste Governors Awards sunt statuete Oscar decernate anual de către The Academy of Motion Picture Arts and Sciences, organizatorul galei Oscar, acelor persoane din lumea filmului care au avut o contribuţie considerabilă la dezvoltarea industriei cinematografice, prin intermediul activităţilor lor. Trofeele onorifice vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Hollywood, în luna noiembrie.

Actorul Harry Belafonte, în vârstă de 87 de ani, va primi Premiul Umanitar „Jean Hersholt“ pentru activităţile sale caritabile, inclusiv cele din domeniul educaţiei şi cele pentru combaterea foametei. Academia de film americană a arătat că prin filmele sale, între care se numără „Carmen Jones” sau „Odds Against Tomorrow”, Harry Belafonte a încercat, de asemenea, să prezinte problemele rasiale. Harry Belafonte, originar din cartierul newyorkez Harlem, este cunoscut drept „King of Calypso”, devenind cunoscut ca unul dintre liderii curentului muzical folk cu influenţe caraibiene din SUA, în anii 1950. Artistul se va alătura unei companii selecte de vedete care au câştigat aşa-numitul EGOT: premiile Emmy, Grammy, Oscar şi Tony.

Pe de altă parte, regizorul nipon Hayao Miyazaki, de 73 de ani, co-fondator al studioului Ghibli, a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun film de animaţie în 2002, cu „Spirited Away / Călătoria lui Chihiro”, şi a mai fost nominalizat de trei ori la prestigioasele trofee. Pelicula „The Wind Rises” a fost nominalizată anul acesta la premiile Oscar, iar aceasta ar putea fi ultima creaţie a japonezului, care a anunţat că intenţionează să se retragă din activitate. Maureen O'Hara, în vârstă de 94 de ani, este cunoscută pentru rolurile din „Miracle on 34th Street / Miracolul din strada 34” şi „Sinbad the Sailor / Sinbad Marinarul”. Aceasta a fost una dintre actriţele preferate ale regizorului John Ford, jucând în cinci filme ale acestuia, inclusiv în „Quiet Man / Omul liniştit” din 1952. Scenaristul francez Jean-Claude Carriere, în vârstă de 82 de ani, şi-a început cariera ca scriitor înainte de a trece la scenarii de film. A câştigat un Oscar în 1962 pentru scenariul filmului „Heureux Anniversaire”, pe care l-a scris cu Pierre Etaix. De asemenea, Jean-Claude Carriere a colaborat frecvent cu regizorul spaniol Luis Buñuel.

Printre câştigătorii precedenţi ai unor Oscaruri onorifice se numără şi actorii Elizabeth Taylor, Paul Newman, Eli Wallach, Lauren Bacall, Angelina Jolie, Steve Martin, dar şi regizorul Francis Ford Coppola. Premiile Guvernatorului sunt înmânate înaintea premiilor Oscar decernate de Academia de film americană, gală ce va închide sezonul trofeelor de la Hollywood, pe 22 februarie 2015. Nominalizările pentru Oscarurile din 2015 vor fi anunţate pe 15 ianuarie.



12