Începe Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia

Eveniment 23 August 2007 / 00:00 988 accesări

Cel mai important eveniment muzical de la malul mării, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, va începe în această seară, la ora 21.00, pe scena Teatrului de Vară din staţiunea Mamaia. Evenimentul, care se va desfăşura în perioada 23-26 august, este organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Organizatorii anunţă că intrarea în incinta Teatrului de Vară se va face cu o oră înainte de începerea spectacolului, accesul publicului după ora 21.00 fiind interzis, întrucît festivalul este transmis în direct de TVR1 şi TVR Internaţional.

În premieră, la ediţia din acest an, prezentatorii Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia vor fi personaje de poveste, potrivit organizatorilor, care, însă, nu au dorit să dezvăluie mai multe detalii. „Despre Mamaia s-au spus şi se spun mii de poveşti, aşa că, anul acesta, prezentatorii vor fi din poveste şi ne vor servi... pioneze de sezon”, a declarat realizatoarea TVR Liana Săndulescu.

Ieri, pe scena Teatrului de Vară, concurenţii de la secţiunile Creaţie şi Interpretare au continuat repetiţiile, avînd ocazia să se acomodeze cu scena, dar şi cu orchestra, show-ul urmînd să fie live. Printre concurenţi se numără şi trupa „Spitalul de Urgenţă”, care va concura la Creaţie, cu piesa „Mi se rupe inima” şi formaţia „Edict” din Chişinău, care va participa la ambele secţiuni. „Este pentru prima dată cînd participăm la Festivalul de la Mamaia, eu am prezentat ediţia din 2000 şi atunci am promis că voi veni să particip. S-a întîmplat după şapte ani. Piesa este compusă de mine şi este un imn studenţesc, care va fi inclus pe următorul album al trupei Spitalul de Urgenţă”, a mărturisit Dan Helciug, liderul trupei. Dacă „Spitalul de Urgenţă” va urca, pentru prima dată, pe scena festivalului, trupa „Edict” este la a doua participare, anul trecut fiind cîştigătoarea premiului special „Teo Peter”. „Avem emoţii, fiecare crede şi speră să cîştige, dar depinde de cum ne vom prezenta”, a declarat Margareta, solista formaţiei „Edict”.

Cea de-a 37-a ediţie a festivalului se va desfăşura sub formă de spectacol televizat, în primele două zile (23 şi 24 august) fiind programat concursul de Interpretare şi Creaţie, iar ziua de 25 august este rezervată recitalurilor. Ultima zi a festivalului este dedicată Galei Laureaţilor. Trofeul Mamaia 2007 se va acorda unuia dintre cîştigătorii locului I la secţiunile „Interpretare”, respectiv „Creaţie”, şi va consta într-un autoturism.

În această seară, Mihai Trăistariu va susţine un recital alături de Laurenţiu Cazan, Paula Seling şi Cristina Bondoc, pe cînd vineri, va urca pe scenă trupa „Millenium” din Republica Moldova, iar sîmbătă, spectatorii se vor putea întîlni cu Mirela Goldic, care va prezenta programul „Mamaia ieri şi azi”. În aceeaşi seară vor susţine recitaluri trupa „Mondial”, celebră în anii \'70 cu hituri ca „Iubire, bibelou de porţelan”, dar şi „Taxi” şi „Krypton”. Duminică vor cînta cei de la trupa „VH2”. În concursurile din festival au fost înscrişi 20 de interpreţi şi 18 piese. Festivalul va fi transmis pe posturile TVR 1 şi TVR Internaţional. După festival, prezentatorul Cătălin Măruţă va comenta evenimentele împreună cu membri ai juriului, concurenţi şi jurnalişti.



12