Inculpaţii din dosarul “Flota”, scoşi de sub urmărire penală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inculpaţii din dosarul “Flota”, scoşi de sub urmărire penală

Eveniment 27 Februarie 2008 / 00:00 771 accesări

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a anunţat, ieri, că în dosarul “Flota”, procurorii anticorupţie au dat soluţia de scoatere de sub urmărirea penală a celor 79 de inculpaţi, precizînd că partea din dosar referitoare la preşedintele Traian Băsescu este disjunsă. Potrivit lui Morar, soluţia procurorilor a avut în vedere lipsa prejudiciului constatată în ultima expertiză. Expertiza financiară dispusă de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul \"Flota\" a fost finalizată în 24 septembrie, costul ei fiind evaluat la 140.000 de lei, adică peste 43.000 de euro. Morar a precizat că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a inculpaţilor s-a dat în luna decembrie a anului trecut.

Dosarul \"Flota\" a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime – mineraliere - de mare capacitate, prin infracţiuni comise de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 - august 2000. Potrivit unei prime expertize dispusE de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie (actualul DNA), prin înstrăinarea a 16 nave, cei 80 de inculpaţi din dosar ar fi păgubit statul român cu peste 11.000 de miliarde de lei, echivalentul a 275 de milioane de euro. PNA a plătit pentru prima expertiză 10.000 de euro la nivelul anului 2004, cînd dosarul a fost înaintat instanţei supreme. Cea de-a doua expertiză din dosar a fost dispusă după ce DNA a infirmat soluţia dată de procurorii PNA, care au decis în 2004 trimiterea în judecată a lui Băsescu, alături de alte 79 de persoane. Dosarul a fost restituit anchetatorilor de instanţa supremă pentru că, potrivit articolului 209 din Codul de procedură penală (text între timp abrogat), rechizitoriul nu fusese semnat de şeful PNA aşa cum prevedea legea, ci de adjunctul său. În august 2005, PNA s-a transformat în DNA, iar conducerea au fost preluată de alţi procurori. Deşi instanţa supremă cerea doar semnătura şefului de parchet, conducerea actuală a decis reluarea cercetările în dosar, fiind dispusă o nouă expertiză financiar-contabilă şi separîndu-se faptele lui Traian Băsescu de cele ale celorlalţi acuzaţi, întrucît cel dintîi ar beneficia de imunitate. Prima expertiză din dosar, solicitată de reprezentanţii CNM Petromin SA Constanţa, a costat statul 320 de milioane lei vechi. Printre inculpaţii trimişi în judecată pentru comiterea unor fapte penale \"în legătură directă cu modul defectuos în care şi-au exercitat, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu\" sînt foştii miniştri ai Transporturilor Traian Băsescu, Paul Teodoru şi Aurel Novac, fostul preşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat, Radu Ovidiu Sîrbu, cu rang de ministru, foştii secretari de stat Călin Dragomir Marinescu, Gheorghe Adrian Marinescu şi Dănuţ Culeţu, actualul prefect al Constanţei. Deşi pe parcursul procesului s-a pus în discuţie eventuala imunitate de care se bucură preşedintele României, pe 5 decembrie 2005, completul format din nouă judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la DNA, din motive procedurale.



12