Instanţele de pe litoral, dotate cu echipamente audio-video

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Instanţele de pe litoral, dotate cu echipamente audio-video

Justiție 05 Decembrie 2006 / 00:00 681 accesări

Aderarea României la structurile Uniunii Europene creează efecte neaşteptate în toate domeniile de activitate, ministerele şi instituţiile din subordine fiind obligate să treacă prin numeroase transformări, pentru a se ralia standardelor vestice. O astfel de consecinţă este cea care se înregistrează în sectorul justiţiei, unde instanţele din întreaga ţară se pregătesc să se "întărească" în domeniul logistic, pentru a putea ţine pasul cu sistemul din restul Uniunii. Astfel, Ministerul Justiţiei a lansat, ieri, oficial proiectul "Consolidarea cadrului instituţional şi legislativ în domeniul cooperării judiciare internaţionale", program european care beneficiază de o finanţare externă de 1, 1 milioane euro şi care este realizat în parteneriat cu Austria. Graţie acestui proiect, instanţele din întreaga ţară vor primi, începînd de anul viitor, echipamente audio-video de teleconferinţe, menite să aducă îmbunătăţiri modului de desfăşurare al actului de justiţie. Pentru reuşita acestui proiect, Ministerul Justiţiei va demara deja campania de instruire a magistraţilor şi grefierilor în folosirea acestor dotări tehnice. Proiectul are patru componente distincte, dintre care capitale sînt cele privind crearea unui cadrul constituţional pentru administrarea Reţelelor Judiciare Române şi elaborarea unei metodologii de lucru. Nu în ultimul rînd, programul nu ar avea şanse de reuşită fără o specializare a personalului, judecători, procurori şi grefieri, în primul rînd şi evident, fără dotarea sălilor de judecată cu echipamente audio-video de conferinţă. Proiectul mai prevede elaborarea şi publicarea unor manuale de folosire a acestor aparate, precum şi dezvoltarea bazei tehnice pentru efectuarea audierilor prin video-conferinţă şi achiziţionarea instrumentelor informatice destinate facilitării cooperării juridice. Trebuie spus că pentru început, instanţele care vor beneficia de aceste dotări audio-video sînt Tribunalul Constanţa şi Curtea de Apel. Cele două instanţe de pe litoral nu au primit încă documentaţia necesară demarării procedurii de achiziţionare, dar potrivit reprezentanţilor lor, în perioada imediat următoare se vor derula schimburi de informaţii care să servească la punerea în practică, fără greşeală, a proiectului respectiv.



12