Investițiile românești sunt sublime, dar lipsesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ne târâm și noi cum putem

Investițiile românești sunt sublime, dar lipsesc

Economie 04 Decembrie 2018 / 17:09 615 accesări
Debora Revoltella (BEI): „Majoritatea firmelor inovatoare din România se bazează mai degrabă pe adoptarea de soluţii, decât pe dezvoltarea lor“

Debora Revoltella (BEI): „Majoritatea firmelor inovatoare din România se bazează mai degrabă pe adoptarea de soluţii, decât pe dezvoltarea lor“

Activitatea de investiţii din România rămâne una dintre cele mai scăzute din UE, în condiţiile în care numai 68% dintre firme au investit în ultimul exerciţiu financiar, comparativ cu 87% la nivel comunitar, potrivit sondajului anual privind investiţiile Băncii Europene de Investiţii (BEI), prezentat, marţi, la BNR, de oficialul BEI Debora Revoltella - „Deficitul de investiţii perceput (adică ponderea firmelor care nu au investit suficient în ultimii ani) se situează peste nivelul UE (20%, faţă de 16%). Acest fapt confirmă rata scăzută a investiţiilor la nivel macroeconomic şi calitatea semnificativ mai slabă a activelor. Ponderea medie a maşinilor, utilajelor şi echipamentelor bazate pe tehnologie de vârf este una dintre cele mai scăzute din UE, o pondere la fel de redusă având şi parcul imobiliar eficient din punct de vedere energetic“. BEI notează că, în urma unei perioade post-criză prelungite, cu investiţii de capital public şi privat situate cu 30% sub nivelul celor din 2008, creşterea investiţiilor a înregistrat un ritm pozitiv abia în 2017 - „Tendinţa de a acorda prioritate consumului în ceea ce priveşte cheltuiala publică şi gradul de îndatorare relativ ridicat al corporaţiilor în plan privat au constituit principalii factori care au împiedicat redresarea. Investiţiile firmelor rămân axate pe înlocuire şi orientate către active corporale. Investiţiile în active necorporale se situează mult sub nivelul UE, respectiv 25%, faţă de 36%. De asemenea, majoritatea firmelor inovatoare se bazează mai degrabă pe adoptarea de soluţii, decât pe dezvoltarea lor“. Conform sondajului BEI, circa 12% dintre firme se confruntă cu constrângeri privind finanţarea, iar dependenţa de sursele financiare interne rămâne ridicată. Accesul la finanţare constituie o problemă mai mare în România decât în alte ţări UE, iar firmele inovatoare, din domeniul tehnologiilor avansate, se confruntă cu dificultăţi şi mai mari în obţinerea de fonduri externe - „Incertitudinea în ceea ce priveşte viitorul, precum şi reglementările legale şi piaţa muncii constituie principalele bariere pentru întreprinderile din România. În plus, lipsa infrastructurii de transport adecvate reprezintă un obstacol mai mare pentru firmele româneşti comparativ cu întreprinderile similare din UE“. Reamintim că BEI a semnat luni un acord pentru un împrumut în valoare de 30 milioane euro către BCR Leasing, pentru cofinanţarea proiectelor de leasing care sprijină IMM-urile şi întreprinderile de dimensiune intermediară din România. Contractul face parte dintr-o operaţiune mai mare, de 100 milioane euro, aprobată recent de instituția financiară.

Taguri articol


12