John Cusack consideră Hollywood-ul un loc al pierzaniei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

John Cusack consideră Hollywood-ul un loc al pierzaniei

Monden 01 Octombrie 2014 / 00:00 585 accesări

Actorul John Cusack a catalogat industria de film americană drept ”un bordel unde oamenii o iau razna”, într-un interviu în care vorbeşte despre dificultăţile prin care trebuie să treacă tinerii artişti pentru a reuşi la Hollywood. John Cusack, în vârstă de 48 de ani, s-a confestat într-un interviu acordat cotidianului britanic ”The Guardian”. ”Nu poţi ajunge sus. Hollywood este un bordel, iar oamenii o iau razna, cultura de acolo pur și simplu mănâncă actorii tineri şi apoi îi scuipă afară. Este greu să supravieţuieşti fără să îţi găseşti un refugiu”, a declarat actorul american, care în prezent îşi promovează cel mai recent film, ”Map to the Stars”, regizat de David Cronenberg şi în care joacă alături de Julianne Moore, Robert Pattinson şi Mia Wasikowska.

Filmul vorbeşte despre obsesia de a deveni vedetă şi modul în care celebrităţile tinere pot ajunge în cele mai proaste situaţii posibile. Scenaristul Bruce Wagner subliniază în film importanţa tinereţii în industria cinematografiei americane şi include chiar şi o scenă în care se sugerează că o actriţă de 26 de ani este considerată ca fiind ”la menopauză” de colegii săi mai tineri. ”Pentru femei este foarte dură comparaţia lui Bruce, asta cu dacă ai 26 de ani eşti la menopauză. Este absurdă situaţia, doar pentru că e puţin exagerată. Am prietene actriţe care sunt trase pe linie moartă la 29 de ani, pentru că industria vrea ceva nou şi fierbinte, de 22 de ani. Spui că este pornografie infantilă... e ciudat!”, a mai declarat John Cusack.

Actorul american a mai spus în acest interviu că Al Pacino şi regizorul Rob Reiner au fost mentorii săi în tinereţe. ”Când eram eu tânăr, oamenii aveau grijă de tine. Existau şi oameni de treabă în industrie. Când am venit în Los Angeles, Rob Reiner mi-a spus: ”Vino şi stai în casa mea”. M-a învăţat lucruri. Am lucrat cu Pacino, care vorbea cu mine şi mă învăţa. Acum nu se mai întâmplă astfel”, a continuat John Cusack, care are o carieră cinematografică de peste trei decenii.



12