La BCR Constanţa nu s-a făcut grevă japoneză!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Este oficial

La BCR Constanţa nu s-a făcut grevă japoneză!

Economie 23 August 2008 / 00:00 841 accesări

Conducerea şi sindicaliştii BCR s-au întîlnit pe 20 august pentru discuţii, dar nu au ajuns la niciun consens, potrivit declaraţiei liderului sindical de la centru, Ciprian Ionescu. “Săptămîna viitoare se va repeta întîlnirea, de această dată însă cu propuneri concrete şi sperăm să ajungem la o înţelegere”, a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatului Independent (FSI) din BCR, Ciprian Ionescu. Reamintim că, în perioada 13-15 august, salariaţii şi sindicaliştii BCR din toată ţara s-au aflat în grevă japoneză, protest care nu a perturbat însă programul băncii şi nici nu a afectat relaţia cu clienţii. Nemulţumirile greviştilor au vizat programul de lucru, neplata orelor suplimentare, nerespectarea repausului săptămînal şi inegalităţile salariale. În timpul acţiunii de protest, angajaţii BCR afiliaţi la FSI din instituţia bancară au purtat banderole albe. Administraţia BCR a considerat încă de la început protestul paşnic al salariaţilor săi nejustificat şi pretinde că nu a închis în vreun fel dialogul cu aceştia. Dacă toate filialele judeţene ale FSI din BCR au trimis la centru semnale că au susţinut şi au participat efectiv la greva japoneză, la Constanţa, greva nu s-a consumat, după cum reiese din declaraţia lui Ionescu: “Am şi eu cunoştinţă despre faptul că salariaţii din judeţul Constanţa nu s-au alăturat protestului desfăşurat la nivelul BCR în perioada 13 - 15 august 2008. Motivele pentru care aceştia nu au protestat nu mi-au fost şi nu îmi sînt nici astăzi clare. Personal am discutat cu liderul organizaţiei Constanţa, Monica Văleanu, care mi-a povestit cum salariaţii din Constanţa, prin votul exprimat, nu au dorit să protesteze”.



Ştiri recomandate

12