Legendă vs Bogăţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Finala UEFA Champions League

Legendă vs Bogăţie

Sport 21 Mai 2008 / 00:00 582 accesări

Înainte de a urmări la televizor EURO 2008, englezii mai o singură afacere de rezolvat, finala UEFA Champions League programată, în această seară, pe Stadionul “Lujniki\" din Moscova, începînd cu ora 21.45: Manchester United - Chelsea Londra. Plastic spus, o dispută între un club de legendă al Angliei - Manchester United şi unul dintre cele mai bogate cluburi din lume la ora actuală - Chelsea Londra. Sir Alex Ferguson vrea să-şi mai adauge încă un trofeu la impresionanta sa panoplie, pentru că - orice s-ar zice - retragerea se apropie cu repeziciune chiar şi pentru scoţian, care pare de neclintit de la MU! Aflată în luptă pentru titlu în Anglia în ultimele două decenii, Manchester United a suferit mult în Europa unde n-a prea strălucit. Ba chiar şi succesul din 1999 este contestat de criticii englezilor, socotindu-se că norocul a fost de partea MU la acea dată. Acum Ferguson are ocazia să “stingă” toate criticile, dacă se impune la Moscova. De partea cealaltă londonezii au ajuns în cel mai înalt punct al istoriei europene a clubului care n-a prea strălucit nici pe plan intern şi nici pe plan extern. Asta pînă la sosirea rusului Abramovici, care a investit sume enorme cu un singur scop - cucerirea Ligii Campionilor. Şi echipa antrenată de Avram Grant poate realiza acest lucru diseară, ceea ce ar reprezenta o performanţă de excepţie ştiindu-se că nou-veniţii în lumea mare a fotbalului ajung greu la performanţa supremă. Interesant este faptul că în ultimele zece meciuri dintre MU şi Chelsea londonezii s-au impus de cinci ori, cei din Manchester de trei ori, alte două partide fiind egale. Pe de altă parte United este la un ultim pas de un record de invidiat. În istoria Cupei Campionilor Europeni doar trei echipe au obţinut de două ori trofeul fără să piardă vreun meci. MU ar putea deveni a patra echipă cu o astfel de performanţă după Ajax Amsterdam, AC Milan şi FC Liverpool. MU a terminat neînvinsă şi ediţia din 1998-1999.

Echipele probabile - Manchester United: Van der Sar - Brown, Ferdinand, Vidic, Evra - Cristiano Ronaldo, Carrick, Scholes, Park - Tevez (Giggs), Rooney; Chelsea: Cech - Essien, Carvalho, Terry, A. Cole - Ballack, Makelele, Lampard - J. Cole, Malouda (Kalou) - Drogba. Partida va fi condusă la centru de slovacul Luboš Michel, ajutat la cele două margini de compatrioţii săi Roman Slysko şi Martin Balko.



12