Locurile fără taxă la facultăţi, necunoscute

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministerul Educaţiei, în întârziere. Activitate dată peste cap

Locurile fără taxă la facultăţi, necunoscute

Eveniment 23 Aprilie 2012 / 00:00 692 accesări

În fiecare primăvară, universităţile din întreaga ţară îşi prezintă oferta educaţională, venind, astfel, în întâmpinarea absolvenţilor de liceu care doresc să-şi continue studiile. Din păcate, în ultimii ani, cifrele de şcolarizare pentru forma de învăţământ fără taxă prezentate de conducerile instituţiilor de învăţământ superior liceenilor au fost estimative, în condiţiile în care Ministerul Educaţiei a transmis cu întârziere numărul de locuri bugetate pentru fiecare univesitate. Aşa se face că facultăţile au prezentat numărul de locuri pe care le-au cerut de la Minister, în speranţa că acestea vor fi aprobate toate. Nici în acest an lucrurile nu stau mai bine din acest punct de vedere. Pentru noul an universitar, Ministerul Educaţiei a decis să schimbe forma de finanţare a universităţilor, acestea urmând să fie finanţate pe bază de granturi, a căror valoare este mai mare în acest an faţă de alocarea per student acordată în anii trecuţi (4.000 de lei faţă de 2.500 de lei).

NICI PÂNĂ ÎN ACEST MOMENT MINISTERUL NU A TRANSMIS UNIVERSITĂŢILOR NUMĂRUL DE GRANTURI ACORDATE, DEŞI ADMITEREA DIN VARĂ SE APROPIE CU PAŞI REPEZI, IAR RECTORII ÎNCĂ NU ŞTIU CÂTE LOCURI FĂRĂ TAXĂ VOR AVEA LA DISPOZIŢIE

În condiţiile în care grantul oferit de Minister nu corespunde întru totul taxelor de şcolarizare percepute de universităţi (unele fiind mai mari sau mai mici, în funcţie de specializare), conducerile instituţiilor de învăţământ nu ştiu exact cum anume pot plia oferta educaţională pe granturile respective. În cazul în care taxele de şcolarizare sunt mai mici decât valoare alocată de la bugetul de stat, universităţile ar putea decide oferirea unor locuri bugetate parţial din sumele care rămân de la granturi. „Cifra totală de şcolarizare o ştim, pentru că este acel maxim pe care nu avem voie să-l depăşim. Dar, până când nu primim ordinul din partea Ministerului Educaţiei în care ni se specifică granturile acordate, nu putem să spunem câte din cele opt sute de locuri de care dispunem vor fi fără taxă sau dacă vom putea oferi şi locuri bugetate parţial”, a spus rectorul Universităţii Maritime Constanţa, conf. univ. dr. ing. Violeta Ciucur.

ADMITEREA, PE BAZA CIFRELOR DE ANUL TRECUT În lipsa unor cifre clare, conducerile universităţilor nu pot stabili modalitatea de admitere în facultăţi (realizată diferit, în funcţie atât de specializări, cât şi de numărul de locuri bugetate din cadrul unei specializări). „Vom fi nevoiţi să ne orientăm după numărul de locuri pe care l-am avut în oferta de anul trecut. Modalitatea de admitere trebuie stabilită cu şase luni înaintea organizării acesteia, prin urmare, în lipsa ordinului Ministerului Educaţiei, nu am avut de ales decât să luăm ca punct de reper cifra de şcolarizare de anul trecut”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. ec. Tiberius Epure.

ANUL TRECUT, UNIVERSITATEA „OVIDIUS” A OFERIT ABSOLVENŢILOR DE LICEU 5.848 DE LOCURI (1.380 FĂRĂ TAXĂ) FAŢĂ DE 6.121 DE LOCURI SCOASE LA CONCURS ÎN 2010

Dacă pentru universităţile de stat lipsa unor cifre oficiale le dă activitatea peste cap, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele private, cel puţin la nivelul judeţului Constanţa. Potrivit rectorului Universităţii „Andrei Şaguna”, prof. univ. dr. Aurel Papari, lipsa cifrelor oficiale privind locurile bugetate nu a pus probleme în stabilirea ofertei educaţionale. „Numărul maxim de locuri pe care îl putem oferi este de 1.050. Din acesta, 10% reprezintă locuri fără taxă subvenţionate de noi. Dacă, pe lângă acestea, Ministerul Educaţiei ne va mai acorda şi alte locuri, va fi cu atât mai bine pentru studenţii noştri”, a spus prof. univ. dr. Papari.



12