Lungmetraje românești la Festivalul Filmului European

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lungmetraje românești la Festivalul Filmului European

Cultură 01 Iunie 2016 / 19:51 802 accesări
Secvență din filmul „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”

Secvență din filmul „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”

Lungmetrajele „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, de Cătălin Mitulescu (2006), și „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, de Cristian Mungiu (2007), vor fi proiectate, sâmbătă, la De Balie Amsterdam, în cadrul Festivalului Filmului European (EFF), care se desfășoară în perioada 2-5 iunie.

Referitor la „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, Mitulescu spune: „Încă rememorăm moștenirea perioadei ceaușiste în diversele ei forme. Filmul este o tragicomedie cu nuanțe de absurd și sublim care transmite emoția acelor vremuri și dă spectatorilor imaginea întipărită în sufletul a mii de tineri emigranți români, în încercarea lor de a-și găsi un rost departe de țară. Filmul vorbește despre cei care au avut curajul să se opună dictaturii, dar și despre cei care au tăcut și au îndurat, pentru binele copiilor lor“, declară regizorul Cătălin Mitulescu.

Filmele vor fi proiectate sub egida Institutului Cultural Român din Bruxelles, a rețelei institutelor culturale europene Eunic Olanda, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de informare al Parlamentului European din Olanda și al Centrului de informare Europa Creativă.

În ultima zi a festivalului, pe 5 iunie, actorul român Levente Molnár va participa la proiecția lungmetrajului „Son of Saul”, de László Nemes (2015), câștigătorul premiului Oscar 2016 pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Evenimentul are loc la cinematograful Lantaren Venster din Rotterdam, proiecția fiind în colaborare cu Ambasada Ungariei la Haga.

ICR Bruxelles susține prezența în festival a regizorului Cătălin Mitulescu şi a actorului Levente Molnár.

„Son of Saul“ este pur și simplu un film necesar, iar șansa de a participa la acest proiect împreună cu oameni care știu, vor și pot să realizeze ceva în domeniul cinematografiei este întotdeauna specială. Dacă am reușit noi, actorii, ceva este să nu ruinăm visul regizorului, care a dedicat ani din viață acestui proiect“, a spus Levente Molnar pentru ICR Bruxelles.

Taguri articol


12