Meciul Simonei Halep, amânat pentru miercuri, Begu şi Ana Bogdan, învingătoare în primul tur

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Meciul Simonei Halep, amânat pentru miercuri, Begu şi Ana Bogdan, învingătoare în primul tur

Sport 29 Mai 2018 / 21:58 625 accesări
Irina Begu a revenit spectaculos în setul decisiv, în timp ce Simona Halep nu a mai jucat marţi seară la Paris

Irina Begu a revenit spectaculos în setul decisiv, în timp ce Simona Halep nu a mai jucat marţi seară la Paris

Irina Begu (locul 40 WTA) şi Ana Bogdan (locul 66 WTA) au obţinut calificarea, marţi seară, în turul secund al turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, astfel că s-au alăturat Mihaelei Buzărnescu (locul 32 WTA şi favorită numărul 31) şi Alexandrei Dulgheru (locul 160 WTA). Begu a trecut de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, locul 77 WTA), cu scorul de 4-6, 7-5, 9-7, după trei ore şi 20 de minute de joc, revenind în setul decisiv de la 2-5, iar Ana Bogdan a învins-o pe Marketa Vondrousova (Cehia, locul 94 WTA), cu scorul de 6-3, 1-6, 6-4, după o oră şi 53 de minute de joc. Begu şi Ana Bogdan şi-au asigurat un cec în valoare de 79.000 de euro şi 70 puncte WTA. În turul al doilea la Paris, Begu o va întâlni pe Shuai Zhang (China, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 27), iar Ana Bogdan o va înfrunta pe Angelique Kerber (Germania, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 12).

Întâlnirea dintre Simona Halep (locul 1 WTA) şi Alison Riske (SUA, locul 83 WTA), ultima de pe arena „Philippe-Chatrier”, a fost amânată pentru miercuri, de la ora 12.00, din cauza întunericului şi a prelungirii celorlalte partide.



12