Medalii de aur pentru karatiştii constănţeni la “Chişinău Internaţional Kung-Fu Open”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medalii de aur pentru karatiştii constănţeni la “Chişinău Internaţional Kung-Fu Open”

Sport 13 Mai 2014 / 00:00 446 accesări

La Chişinău (Moldova) s-a desfăşurat, la finele săptămânii trecute, prima ediţie a turneului internaţional “Chişinău Internaţional Kung-Fu Open”. Au participat 80 de sportivi din cinci ţări la probele de “Sanda” (luptă sportivă de contact) şi “Tuishou”. Sportivii români au avut din nou evoluţii foarte bune, obţinând zece medalii: şapte de aur, două de argint şi una de bronz, clasându-se în final pe locul secund pe naţiuni, după ţara gazdă, Moldova. Sportivii constănţeni au obţinut următoarele rezultate la proba de “Tuishou” - locul I: Alexandru Neagu Alexandru (seniori, open: CSU “Neptun” Constanţa), Vlad Bocai (12-13 ani, +50 kg, CS “Marea Neagră” Constanţa), Andrei Romu Oltean (10-11 ani, open, CS “Marea Neagră”), Vlad Bocai (8-9 ani, +45 kg, CS “Marea Neagră”), Leonardo Savioli (14-15 ani, open, CS “Noua Generaţie” Mangalia); locul II: Roberta Ioana Povară (12-13 ani, open, CS “Noua Generaţie”), Cătălin Cercel (8-9 ani, -40 kg, CS “Marea Neagră”); locul III: Paul Charcovschi (8-9 ani, -45 kg, CS “Noua Generaţie”).

„Sportivii români au fost foarte bine primiţi şi apreciaţi de către gazde. Acesta a fost primul concurs internaţional de Kung-Fu organizat în Republica Moldova. Gazdele s-au străduit şi au reuşit să organizeze un concurs bun şi sperăm să nu fie ultimul. Sportivii de la CSU Neptun au fost sprijiniţi la această deplasare de conducerea Universităţii Maritime din Constanţa”, a declarat preşedintele CS “Marea Neagră” Constanţa, Florin Iordănoaia.

Taguri articol


12