MEDGIDIA - Plafonul minim de vînzare prin licitaţie pentru imobilele administrate de Primărie, eliminat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MEDGIDIA - Plafonul minim de vînzare prin licitaţie pentru imobilele administrate de Primărie, eliminat

Administrație 23 Februarie 2008 / 00:00 1094 accesări

Mult discutatul şi tergiversatul proiect de hotărîre prin care primarul Medgidiei, Dumitru Moinescu, intenţionează să deconteze sumele investite la Valea Dacilor de către societatea Bonet Industrial, pentru introducerea reţelei de apă, a trecut de girul consilierilor locali. În şedinţa de joi a Consiliului Local (CL) Medgidia, proiectul de hotărîre privind analizarea şi însuşirea Raportului Comisiei mandatate de Consiliul Local cu privire la proiectul derulat de Bonet Industrial la Valea Dacilor a întrunit votul a 13 consilieri. Alţi patru consilieri ((Mircea Pintilie, Marian Iordache, Nicolae Păun şi Sorin Ţuţuianu) s-au opus acestei iniţiative care prevede decontarea a 80% din proiectul derulat de Bonet Industrial. Moinescu spune că, prin acest proiect, alimentarea cu apă a satului, care aparţine de Medgidia, va continua cu fonduri din bugetul local. Pînă în prezent, administraţia locală nu putea continua lucrările deoarece \"nu avea cum să intervină pe proprietatea altuia\". Moinescu a precizat că, prin aprobarea proiectului, după aproape trei luni de discuţii şi scandaluri între conducerea Primăriei şi o parte a consilierilor locali, locuitorii din Valea Dacilor vor putea beneficia de reţea de apă. Cei care s-au opus şi care au votat împotriva proiectului propus de Moinescu au declarat că cei 13 consilieri locali care şi-au dat acordul au votat, de fapt, în necunoştinţă de cauză, iar aprobarea decontării sumelor către Bonet se face fără a avea la bază o documentaţie justificativă completă. Ei au precizat că nu sînt împotriva continuării lucrărilor la Valea Dacilor, dar spun că nu au cum să fie de acord cu un proiect prin care CL se angajează să plătească nişte bani unei firme care nu a prezentat toate chitanţele şi facturile pentru lucrările efectuate. \"E responsabilitatea fiecăruia pentru votul din Consiliu. În cazul unei anchete, fiecare va trebui să-şi justifice gestul prin care a acordat bani unei firme care nu are documente justificative şi, chiar dacă le are, acestea nu au fost prezentate în Consiliu, lucru pe care noi l-am cerut insistent\", a declarat consilierul local PSD Nicolae Păun.

Şedinţa CL de joi nu a fost scutită de multe momente tensionate, presărate cu acuze şi jigniri între consilierii locali. “Sămînţa” scandalului a fost punctul nr. 13 din ordinea de zi, prin care CL a aprobat încetarea aplicabilităţii HCL nr. 87 din 30 martie 2006, privind modificarea HCL nr. 14 din 31 ianuarie 2003, prin care se anulează condiţia de impunere a unui plafon minim de vînzare prin licitaţie pentru imobile. Consilierul local independent Mircea Pintilie a declarat că a votat împotriva acestui punct deoarece, prin efectele deciziei CL s-a eliminat impunerea unor plafoane minime pentru vînzarea de terenuri. El a spus că vînzarea imobilelor din Medgidia fără un plafon minim va conduce la diminuarea fondurilor CL. De aceeaşi părere este şi consilierul local PSD Petre Epure, care a precizat că Medgidia trebuie să aibă o valoare minimă stabilită pentru licitaţia unui imobil. Susţinătorii proiectului au precizat însă că, în opinia lor, vînzarea se va face doar printr-o evaluare prealabilă, aşa cum este legal. În schimb, consilierul local liberal Marian Iordache a spus că afirmaţiile celor care au susţinut acest proiect nu au acoperire, lucru dovedit printr-un proiect de hotărîre aprobat tot în această şedinţă şi prin care au fost vînduţi 250 mp, în urma evaluării, la preţul de 49 euro metrul, deşi, prin hotărîrea veche, tariful de plecare pentru un metru pătrat era de 59 de euro. \"Iată ce înseamnă vînzarea prin evaluare susţinută de consilierii PD-L. Este corectă ideea vînzării în urma evaluării, numai că, alături de evaluare, trebuia aplicată şi hotărîrea HCL nr. 87/2006, prin care vînzarea unui imobil se făcea doar prin plecarea de la un preţ minim\", a spus Iordache. Un alt proiect de hotărîre extrem de discutat şi care a fost aprobat de consilierii democrato-liberali a făcut referire la trecerea unor imobile din domeniul public în domeniul privat al municipiului Medgidia. Prin această hotărîre, Moinescu intenţionează să scoată la vînzare o parcare din zona Stadionului Central, pe care se va construi un complex comercial. Aprobarea acestui proiect a aprins din nou spiritele. Pe de o parte, Pintilie l-a acuzat pe Moinescu de faptul că vinde terenurile aparţinînd municipiului prea uşor. În schimb, Moinescu a afirmat că vînzarea acestui teren va duce la obţinerea de venituri la bugetul local.



12