Mii de irakieni s-au adunat miercuri la locul atentatului de la Bagdad

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mii de irakieni s-au adunat miercuri la locul atentatului de la Bagdad

06 Iulie 2016 / 22:56 331 accesări

Mii de irakieni s-au adunat miercuri la locul atentatului devastator care a costat duminică, la Bagdad, viața a cel puțin 250 de persoane și și-au exprimat solidaritatea cu rudele victimelor, relatează AFP.

Atacul, unul dintre cele mai sângeroase din istoria Irakului, a fost comis de un kamikaze din rândul grupării jihadiste sunnite Statul Islamic (SI) care și-a detonat mașina capcană într-o zonă comercială a cartierului Karrada, foarte frecventat înainte de sărbătoarea Eid-al-Fitr marcând sfârșitul lunii de post musulman, Ramadan.

Strada, cu un aspect dezolant din cauza clădirilor distruse ori înnegrite de incendiul propagat după explozia puternică, a fost plină de lume. Unii dintre cei prezenți au purtat drapele irakiene, alți lumânări.

Mulți dintre ei au izbucnit în plâns și s-au lovit cu palmele peste piept în semn de doliu.

"Am venit din toate cartierele Bagdadului pentru a ne exprima solidaritatea cu familiile victimelor și a aduce un omagiu martirilor de la Karrada", a spus Haider Mohammed Hassan.

"Membri ai comunității creștine din Irak, mai ales cei care trăiesc în Bagdad, au venit, de asemenea, să își exprime mâhnirea", a afirmat Adel Kanna. "Îl rog pe Dumnezeu să le dea curaj și răbdare familiilor victimelor", a continuat el.

Unii membri ai minorității creștine din această țară majoritar musulmană șiită aveau în mâini imagini ale Fecioarei Maria.

Membri în civil ai Asa'ib Ahl al-Haq (Liga virtuoșilor) purtau drapele ale acestei miliții armate șiite.

Atentatul a provocat furia irakienilor, un mare număr dintre aceștia acuzând guvernul că nu acționează suficient pentru a îi proteja.

De asemenea, a transformat aceste zile care în mod normal sunt de bucurie după sfârșitul Ramadanului într-o perioadă de doliu și durere.

SI a cucerit în 2014 vaste regiuni din teritoriul irakian, însă în ultima vreme a pierdut teren în fața forțelor guvernamentale, susținute de lovituri ale coaliției internaționale sub comandament american.

În pofida înfrângerilor, gruparea continuă să comită atentate sângeroase având ca țintă în special comunitatea șiită pe care o consideră eretică.

Taguri articol


12