Milostivul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Milostivul

Eveniment 19 Martie 2010 / 00:00 338 accesări

Când îi curg balele după votul nostru, milostivul trece rapid de la o stare sufletească la alta. Îşi schimbă părul, în sensul că şi-l vopseşte ştrengăreşte, pentru că nu are blană. În plină efervescenţă creatoare, devine, peste noapte, partizanul proletariatului, incluzându-i aici şi pe cei care nu muncesc din cauze obiective de lene. Ca şi cum, în postura lui de politician, nu ar fi pus în temă cu dezastrul din ţară, ne ţine lungi cuvântări despre necesitatea creşterii nivelului de trai. În formula nouă, ne dă lapte, carne, pene, ouă. Milostivul ţinteşte întotdeauna momentul oportun în materie de omenie. Cu alte cuvinte, îmbracă această haină doar atunci când are un mare interes. În restul timpului, este un zgârcit fără pereche. Din cauza prefăcătoriei electorale, milostivul a căpătat diverse ticuri. Dă de pomană şi, după aceea, în etapa imediat următoare, face pe dracul în patru să recupereze tot! Umblă şi acum prin satele şi oraşele pe unde a lansat din avion câini paraşutişti cu covrigi în coadă. Dacă nu este ales în funcţia pe care şi-o doreşte, milostivul ţipă în gura mare să i se returneze pomana electorală. Ăsta nu a dat niciodată ceva pe de-a moaca! De când cu criza, milostivul invocă starea de austeritate pe care o traversează. Cunosc un milostiv care a intrat în politică pe post de cârnăţar. La început, dădea cârnaţi în dreapta şi în stânga. Cu coşul sub braţ, semăna foarte mult cu Scufiţa Roşie bine hrănită. Din cârnat în cârnat, şi-a câştigat, în scurt timp, reputaţia de milostiv al partidului. Speculând la sânge pauzele de masă, milostivul cârnăţar a urcat până în fruntea partidului, unde a şi stat o vreme. Când au vrut să-l dea jos, pentru că se perimase, i-a dat şi el pe toţi în gât. Ca să te aibe la mână, milostivul îţi numără dumicaţii. Ştie cu precizie câţi ai înghiţit. Milostivul are felul lui de a te aburi. Te fură, de pildă, în timp ce îţi vorbeşte pompos despre omenie şi despre bunătatea politicianului de rând. Milostivul a lansat această formulă în premieră. Ca să nu fie acuzat că s-a rupt de popor, se prezintă ca fiind un politician de rând. Desigur, după ce lecturezi declaraţia sa de avere, sentimentele pe care le nutreşti “după” sunt cu totul altele. Milostivul spune că iubeşte animalele, dar, precizează el, doar pe cele cu covrigi în coadă. Când este acuzat că nu a dat ceea ce a promis, transferă întreaga răspundere în curtea hingherilor. În repetate rânduri, i-a acuzat că au distrus rasa câinilor cu covrigi în coadă. Ba, chiar mai mult decât atât, îi suspectează că au furat covrigii… Când dă de pomană în interes de serviciu, milostivului îi place să facă pe sfântul Templar. Ca şi alţi indivizi de teapa lui, nu are două vorbe la un loc. Ca un făcut, de când s-a zvonit că a revenit gripa aviară, aia nouă, ne dă din nou lapte, carne, pene, ouă! Conform unor apucături moştenite din perioada când activa ca popă, după ce îţi dă de pomană, milostivului îi place să-i pupi mâna. Când vrea să se pună bine pe lângă un şef mare, trece direct la tămâiat…

Taguri articol


12