Ministerul Agriculturii este pro culturile de soia modificată genetic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Agriculturii este pro culturile de soia modificată genetic

Politică 20 Mai 2008 / 00:00 604 accesări

Ministerul Agriculturii susţine reintroducerea culturii de soia modificată genetic, iar pentru promovarea acestei poziţii la Bruxelles este nevoie de aprobarea Guvernului, a declarat, ieri, Adrian Rădulescu, directorul de cabinet al ministrului Agriculturii. „Poziţia Ministerului Agriculturii este de susţinere a culturii de soia modificată genetic, dar pentru a susţine acest punct de vedere la Comisia Europeană (CE) este nevoie de aprobarea Guvernul, pentru că este o decizie politică. Principalul opozant în Guvern este Ministerul Mediului”, a declarat Rădulescu, la un seminar pe tema plantelor modificate genetic. Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a confirmat că instituţia pe care o conduce susţine reintroducerea acestui tip de cultură, care a fost interzisă de la 1 ianuarie 2007. Potrivit lui Rădulescu, Olanda a făcut deja o solicitare la CE pentru permiterea cultivării de soia modificată genetic, iar România nu trebuie să facă o cerere separată, ci să se alăture acestui demers. “Cererea e deja făcută de Olanda şi este în curs de analiză, mai trebuie să treacă de o comisie. Noi trebuie doar să accelerăm, să-i susţinem în această iniţiativă, dar nici asta nu am făcut pînă acum. (...) Este vina guvernanţilor care au fost în trecut şi a celor care sînt acum, pentru că nu vor reintroducerea în cultură a acestei plante”, a spus Rădulescu. Cultivarea de soia modificată genetic este interzisă în România de la începutul anului 2007. Decizia a fost contestată de agricultori, care afirmă că acest tip de cultură este mai avantajoasă din punct de vedere economic, fiind obţinute randamente ridicate. În acelaşi timp, agricultorii nu sînt de acord cu interzicerea porumbului modificat genetic MON810, singurul tip de porumb modificat genetic care este aprobat spre cultivare în UE şi implicit în România. Ministerul Mediului, Attila Korodi, a solicitat Comisiei pentru Securitate Biologică reevaluarea ştiinţifică a riscului în cazul cultivării porumbului modificat genetic MON810. Solicitarea vine în contextul în care porumbul MON810, produs de compania Monsanto, urmează să intre în procedura de reînnoire a autorizaţiei la nivel european, iar instituţiile responsabile trebuie să transmită CE puncte de vedere şi, în baza acestora, poziţii de vot pentru sau împotriva culturii respective.



12