Modificarea legii privind ajutoarele la căldură îi debusolează pe beneficiarii constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din acest an, cupoane valorice pentru ajutorul de încălzire nu mai există, iar valoarea subvenţiei la căldură va fi specificată în factura de întreţinere. Mai mult, cererile pentru ajutoarele de încălzire nu se mai depun la Direcţia de Muncă, ci la primării.

Modificarea legii privind ajutoarele la căldură îi debusolează pe beneficiarii constănţeni

Eveniment 03 Octombrie 2006 / 00:00 979 accesări

Pentru a fi uşurată munca reprezentanţilor Direcţiilor de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie (DMSSF), care pînă acum se ocupau cu introducerea datelor din documente, autorităţile centrale au modificat legea şi au stabilit că preluarea dosarelor şi tipărirea formularelor intră exclusiv în sarcina primăriilor. Potrivit directorului executiv al DMSSF Constanţa, Daniela Dragomir, la rîndul lor, autorităţile publice locale au obligaţia ca pînă pe 5 octombrie să trimită formularele către furnizorii de energie din judeţ, iar aceştia din urmă le trimit către proprietarii de contracte individuale şi asociaţiile de proprietari de care aparţin. După completarea formularelor cu datele personale şi veniturile realizate de fiecare membru al familiei, beneficiarii trebuie să le depună la primării pînă pe 30 octombrie. Toate formularele vor fi scanate pentru a putea avea controlul asupra tuturor datelor, însă pînă la jumătatea lunii noiembrie, primăriile sînt obligate să proceseze cererile şi să stabilească drepturile aferente prin dispoziţiile legale. “După procesarea atentă a tuturor formularelor, se va trece la stabilirea tranşei, precum şi suma de care fiecare solicitant beneficiază, în funcţie de veniturile pe care le obţine”, a declarat Daniela Dragomir.

Consumurile compensate de stat, defalcate pe factura lunară de energie

Potrivit prevederilor legale, beneficiază de ajutoare pentru încălzirea locuinţelor persoanele cu venituri reduse, care utilizează energie termică furnizată în sistem centralizat, prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii la căldură. În acelaşi timp, sprijinul financiar al statului se va îndrepta către persoanele al căror venit net mediu lunar pe membru de familie a fost majorat de la 3,1 la 5 milioane de lei vechi. În opinia reprezentanţilor DMSSF, majorarea limitei de venit va conduce la o explozie a numărului de persoane care înainte rămîneau pe dinafară din cauza plafonului prea scăzut. Însă, indiferent de veniturile beneficiarilor, compensarea va avea valori cuprinse între 10% şi 100% din valoarea facturii. Prin aplicarea noilor reglementări, calcularea consumurilor se face de către echipe formate din reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi furnizori. Asociaţiile vor trimite furnizorilor borderourile cu consumurile defalcate, pe baza acestor documente fiind calculat ajutorul cuvenit fiecărui beneficiar. “Cei şase furnizori de la nivelul judeţului Constanţa vor trimite facturile către asociaţiile de proprietari, pe care se vor regăsi, separat, cuantumurile ajutoarelor cuvenite. Dacă familiile care beneficiază de ajutoare sociale vor primi o compensare integrală, în cazul persoanelor singure este vorba doar despre una parţială. Avînd în vedere că termenul legal ne presează, în această săptămîna ne vom întîlni cu toţi factorii implicaţi în vederea stabilirii unui plan de acţiune”, a mai afirmat Daniela Dragomir.

Cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor cu gaze naturale va fi majorat comparativ cu cele acordate pînă în prezent, fiind stabilit în funcţie de venitul mediu lunar pe membru de familie. Dacă pentru familiile şi persoanele ale căror venituri nu depăşescc 1.250.000 de lei pentru fiecare membru, ajutoarele sînt cifrate la 2,1 milioane lei vechi, pentru beneficiarii care cîştigă între 4,4 şi 5 milioane de lei vechi, compensarea este de doar 150.000 de lei. Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne şi cărbuni se acordă în sumă fixă, de 500.000 de lei vechi pe lună, atît în cazul familiilor, dar şi al persoanelor care beneficiază de ajutoare sociale.



12