Muzeul Naţional de Istorie a României din Capitală se va închide timp de 5 ani pentru reabilitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muzeul Naţional de Istorie a României din Capitală se va închide timp de 5 ani pentru reabilitare

Justiție 29 Iulie 2015 / 00:00 974 accesări

Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, a declarat, ieri, că instituţia muzeală pe care o conduce se va închide pentru reabilitare timp de cinci ani, cel mai probabil începând de anul viitor. „Vom organiza noi spaţii de depozitare, suntem în discuţii pentru a obţine aceste spaţii, avem nevoie de o suprafaţă foarte mare, circa 11.000 de metri pătraţi, care trebuiesc amenajaţi conform prevederilor normelor de conservare şi de asigurare a securităţii, şi pentru perioada până în 2018 am solicitat şi un spaţiu pentru organizarea de expoziţii, în aşa fel încât activitatea muzeului să nu se întrerupă şi publicul să nu uite că există un MNIR”, a declarat Ernest Oberländer-Târnoveanu. Totodată, directorul general a precizat că cele mai bune spaţii pe care le-a vizitat până în prezent sunt cele din Casa Presei Libere. "Sunt hale foarte mari, uşor de amenajat şi relativ ieftin, faţă de altele, şi care prezintă şi multe alte avantaje în ceea ce priveşte asigurarea securităţii", a completat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

În iunie 2014, reprezentanţii Ministerului Culturii declarau că MNIR din Bucureşti are nevoie de peste 27 de milioane de euro pentru lucrările de consolidare şi restaurare, patrimoniul acestuia urmând să fie mutat, cel mai probabil, la Casa Presei.

Taguri articol


12