Năstase primește încă șase luni de închisoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Spor de pedeapsă

Năstase primește încă șase luni de închisoare

Politică 25 Iunie 2014 / 00:00 408 accesări

Tribunalul București a decis, în 8 mai, contopirea pedepselor primite de fostul premier Adrian Năstase în dosarele „Zambaccian“ și „Trofeul calității“, fără însă ca această din urmă instanță să adauge un spor de pedeapsă. Procurorii anticorupție au fost nemulțumiți, căci ei ar fi vrut un spor de un an, drept pentru care au contestat, atât la Tribunalul București, cât și la Curtea de Apel București, decizia magistraților. Drept argumente, procurorii au creionat un soi de atitudine „disprețuitoare și defăimătoare“ de care ar fi dat dovadă Năstase atât în timpul proceselor, cât și după ce a fost condamnat. Ieri, Curtea de Apel București a decis ca la cei patru ani de închisoare primiți de fostul premier în cele două dosare să se adauge șase luni ca spor de pedeapsă, astfel încât acesta va executa, în final, patru ani și șase luni de închisoare. Decizia instanței este definitivă. Amintim că Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și trei ani pentru șantaj în dosarul „Zambaccian“. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calității“, din care a efectuat opt luni de detenție, fiind eliberat condiționat.

Taguri articol


12