Nou algoritm pentru alocarea banilor către primării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nou algoritm pentru alocarea banilor către primării

Administrație 15 August 2009 / 00:00 525 accesări

Reprezentanţii autorităţilor locale au stabilit ieri, la Buşteni, împreună cu ministrul Finanţelor, ca fondurile pentru administraţiile locale să fie repartizate printr-un algoritm şi prin licitaţii de proiecte organizate la nivel judeţean. La şedinţa de la Buşteni s-au reunit reprezentanţii autorităţilor locale, într-un grup de lucru, pentru a conveni cu reprezentanţii Guvernului asupra pachetului de legi privind descentralizarea. \"S-a acceptat ideea ca să putem asigura funcţionarea la tot ceea ce înseamnă administraţie locală, să nu mai existe nicio primărie în România care să nu aibă bani de funcţionare. Am stabilit principiile prin care banii pentru dezvoltare se alocă de la nivel central către cel judeţean şi în interiorul judeţelor către localităţi. Îmbinăm principiul solidarităţii cu principiul competitivităţii, jumătate din sumă va fi pe baza unor formule date la primării şi jumătate din sumă pe bază de licitaţie de proiecte\", a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Consililor Judeţene (UNCJR), Liviu Dragnea. El a explicat că pentru dezvoltare va fi înfiinţat un fond naţional distinct pentru autorităţile locale, iar banii vor fi alocaţi către judeţe în funcţie de venitul mediu pe cap de locuitor, în funcţie de suprafaţa judeţului şi în funcţie de numărul de primării. \"În interiorul judeţului, Consiliul Judeţean şi un grup constituit din primarii de comune, oraşe, municipii, eventual şi directorul de la Finanţele Publice, jumătate din sumă o vor aloca pe o formulă care ţine cont de impozitul pe venit mediu şi suprafaţă şi cealaltă jumătate din sumă, prin licitaţie de proiecte, pe model european\", a precizat Dragnea.

Numărul funcţionarilor din primării, stabilit în funcţie de numărul de locuitori de pe raza autorităţii?

Reprezentanţii autorităţilor locale vor ca în fondul destinat primăriilor şi consiliilor judeţene să fie incluse şi sumele prevăzute pentru investiţii. \"De exemplu, la Ministerul Educaţiei - nu considerăm că e normal ca Ministerul Educaţiei să gestioneze reabilitarea şcolilor. La Mediu nu trebuie să mai existe fonduri pentru alimentări cu ape în comune, ci merg în fondul acesta de dezvoltare şi de aici merg pe criteriile pe care le-am stabilit în judeţe şi de acolo în localităţi, şi la fel la fiecare minister\", a mai spus Dragnea. Totodată, în ceea ce priveşte fondurile alocate pentru funcţionarea administraţiilor locale se va merge pe principiul conform căruia dacă localitatea respectivă are venituri proprii suficiente să-şi acopere acest necesar de funcţionare, nu mai primeşte nimic pe această componentă. În cazul celor care nu-şi pot acoperi necesarul de funcţionare din venituri proprii, acestea vor primi \"exact suma necesară ca să-şi acopere funcţionarea, acei bani nu mai pot fi mişcaţi de acolo decît pentru funcţionare\", a precizat liderul UNCJR. În discuţiile cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a fost atins şi subiectul privind numărul funcţionarilor din cadrul autorităţilor locale. \"I-am arătat şi ministrului că, dacă ar fi să se respecte legislaţia în vigoare, această pădure sălbatică de legi care există acum, o primărie de comună cu 1.000 de locuitori ar trebui să aibă vreo 56 de funcţionari. Am zis să dăm la o parte legislaţia asta, care este scăpată de sub control, şi să aşezăm sistemul pe o structură firească, în aşa fel încît să ajungem la un nivel de funcţionari destul de modest, ca să poată să acopere competenţele şi atribuţiile pe care le are o primărie la o raţionalizare a banilor publici\", a mai spus Dragnea, precizînd că subiectul este încă în discuţie. El a completat că, în principiu, \"personalul va fi stabilit în funcţie de competenţele pe care le are administraţia locală şi în funcţie de numărul de locuitori\": \"Va fi o chestie combinată\". Concluziile şedinţelor de lucru vor fi prezentate duminică, iar, potrivit lui Dragnea, luni, la şedinţa coaliţiei guvernamentale, va fi prezentat pachetul de legi.



12