O emisiune-concurs atrage atenţia asupra manipulării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O emisiune-concurs atrage atenţia asupra manipulării

Monden 19 Martie 2010 / 00:00 359 accesări

• Un experiment edificator • O femeie originară din România, care a participat, în Franţa, la emisiunea concurs ”Jocul cu moartea”, în timpul căreia concurenţii sunt manipulaţi să devină torţionari, a refuzat să facă acest lucru, invocând experienţa trăită sub regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Realizatorii documentarului, difuzat miercuri de televiziunea franceză France 2, au încercat să demonstreze cum oamenii bine intenţionaţi pot fi manipulaţi pentru a deveni torţionari sau autorii unor execuţii. Cu această ocazie, a fost transpus experimentul efectuat de Stanley Milgram, la Universitatea Yale, în 1960, care a avut scopul de a descifra mecanismele prin care populaţia germană a fost atât de supusă faţă de doctrina nazistă. Cei 80 de concurenţi credeau că participă la o emisiune-pilot. Deoarece era doar un test, li s-a spus că nu vor câştiga nimic, dar li s-a oferit o sumă nominală de 40 de euro. Înaintea emisiunii, aceştia au semnat contracte ce stipulau că vor aplica şocuri electrice altor participanţi la emisiune. Concurenţii au fost duşi unul câte unul într-un platou asemănător celor pentru emisiunile de divertisment. Apoi li s-a cerut să electrocuteze un bărbat despre care credeau că este, la rândul său, un concurent, pe motiv că nu a răspuns corect la o întrebare. La îndemnul prezentatorului emisiunii, ameninţările cu pedeapsa venite din partea publicului prezent în studio şi a muzicii care creează suspans, cei mai mulţi dintre participanţi au respectat ordinele, continuând să aplice şocuri electrice, în pofida ţipetelor de agonie ale bărbatului şi ale rugăminţilor lui de a se opri. Concurenţii nu ştiau că bărbatul, care era legat de scaun pentru a nu-l vedea, era de fapt un actor. În realitate, nu fusese supus şocurilor electrice, totul fiind un experiment.

• Doar rebelii nu ascultă ordinele • Numai 16 dintre cei 80 de participanţi s-au oprit înainte de ultimul şoc, potenţial letal. Unii dintre ei au zâmbit sau au râs nervos în timp ce administrau şocuri electrice, deşi cei mai mulţi erau în mod evident stresaţi şi tulburaţi de acţiune. Mulţi dintre participanţi au declarat că au vrut să se oprească, dar au fost convinşi de prezentator să continue. Documentarul confirmă ipoteza că majoritatea oamenilor sunt condiţionaţi încă din copilărie să se supună. Experimentul susţine că numai cei răzvrătiţi pot refuza să se supună ordinelor date de o figură autoritară. În acest caz, prezentatorul, susţinut de presiunea publicului. Unul dintre participanţi a afirmat ulterior că bunicii lui au fost evrei, victime ale Holocaustului şi a regretat că a ascultat ordinele de a aplica şocuri electrice. De asemenea, o concurentă din România a mărturisit că a avut puterea să refuze din cauza experienţei trăite sub regimul lui Nicolae Ceauşescu. Potrivit româncei, experienţa vieţii în timpul regimului comunist i-a dat puterea să se opună îndemnurilor prezentatorului emisiunii şi publicului şi să refuze să îşi electrocuteze rivalul.

• Un semnal de alarmă • Realizatorii acestui documentar au vrut să tragă astfel un semnal de alarmă privind respectarea oarbă a autorităţii şi să critice show-urile de televiziune în care participanţii sunt umiliţi sau răniţi.

Taguri articol


12