Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo Zagreb au remizat într-un meci amical

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo Zagreb au remizat într-un meci amical

03 Iulie 2016 / 10:32 2082 accesări

Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo Zagreb au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul amical disputat sâmbătă, în Slovenia. Mrzljak a înscris singurul gol al gorjenilor, în minutul 38. Este a doua remiză consecutivă pentru formaţia pregătită de Petre Grigoraş în cantonamentul de la Maribor.

Pentru Dinamo Zagreb a înscris Georgievski Gojak, în minutul 90, potrivit site-ului oficial al Pandurilor.

Pandurii: Stanca – Unguruşan, Bunoza, Vasiljevic, Acsinte – Rauaţă, Mrzljak, Munteanu – Trifu, Nistor, Hora. Au mai jucat: Lazar, Negrilă, Pitian, Buleică, Pleaşcă, Grecu, Voiculeţ, Ionut David, Dănăricu, Pârcalabu, Predescu, Mărgărit.

Dinamo Zagreb: Ježina (70 Semper) – Stojanović, Benkovic, Sigali (66 Soldo), Maţel (78. Karimi) – Machado (66 Jonas), Antolic (66 Šovšić) – Fernandes, Andrijašević (60 Georgievski), Hodzic (58 Olmo) – Henriquez (60 Radonjic).

Născut la Zagreb, Filip Mrzjlak a înscris împotriva echipei la care şi-a început de fapt cariera, el făcând junioratul la clubul croat şi evoluând acolo în sezonul 2011-2012.

În primul meci amical din acest cantonament, Pandurii Târgu Jiu a remizat, scor 0-0, cu formaţia croată Osijek, la primul meci pe banca tehnică a Pandurilor pentru Petre Grigoraş, de la revenirea la formaţia gorjeană.

După acest joc de verificare, echipa antrenată de Petre Grigoraş va întâlni campioana Serbiei, Steaua Roşie Belgrad, meciul fiind programat marţi, 5 iulie.

Taguri articol


12