Poliţia Comunitară aşteaptă normele de reglementare a activităţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţia Comunitară aşteaptă normele de reglementare a activităţii

Administrație 13 August 2008 / 00:00 2118 accesări

De două săptămîni, pe străzile municipiului Constanţa şi în staţiunea Mamaia acţionează agenţii Poliţiei Comunitare Constanţa. Pentru că Guvernul nu a emis încă normele de reglementare a activităţii Poliţiei Comunitare, în prezent, poliţiştii comunitari lucrează doar în echipe mixte cu poliţiştii de la Rutieră. Comandantul Poliţiei Comunitare, Vasile Bălan, a declarat că, în cele două săptămîni de cînd funcţionează, Serviciul Poliţiei Comunitare s-a achitat de toate sarcinile pe care le-a avut, reprezentanţii Poliţiei Rutiere fiind extrem de mulţumiţi de colaborare. „Deocamdată avem patrule mixte cu Poliţia Rutieră şi acţionăm în zonele cu circulaţie dificilă, adică mai mult la ieşirea din Constanţa spre Mangalia. Pentru că nu au ieşit încă normele de reglementare, acţionăm doar pe partea de circulaţie. Pînă în prezent am aplicat peste 3.700 de sancţiuni contravenţionale şi putem spune că măsurile pe care noi le-am adoptat au condus la fluidizarea traficului. De asemenea, am răspuns şi la peste 100 de solicitări din partea locuitorilor oraşului, pentru blocarea abuzivă a parcărilor. Important pentru noi este faptul că locuitorii oraşului sînt mulţumiţi de activitatea noastră şi sperăm ca, în momentul în care vom extinde activitatea, să fie mult mai bine“, a afirmat Vasile Bălan.

Taguri articol


12