Ponor și Bulimar nu au luat startul în finalele pe aparate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Gimnastică artistică / Turneul preolimpic

Ponor și Bulimar nu au luat startul în finalele pe aparate

Sport 19 Aprilie 2016 / 15:41 526 accesări
Cătălina Ponor ar putea participa la JO din 2016 în probele individuale

Cătălina Ponor ar putea participa la JO din 2016 în probele individuale

Gimnastele Cătălina Ponor și Diana Bulimar nu au mai evoluat în finalele pe aparate, desfășurate luni seară, la turneul preolimpic de la Rio de Janeiro, după ce echipa feminină de gimnastică artistică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice din 2016. „Știu că azi e ziua finalelor și mi-ar plăcea să concurez din nou și să simt din nou dragostea voastră, dar, din nefericire, nu o voi face. Am decis noaptea trecută să nu mai concurez, corpul și mintea mea sunt prea obosite, am dat tot ce am putut în concursul pe echipe și acum am nevoie să mă odihnesc și să mă liniștesc, să mă gândesc ce voi face de aici înainte. Vă mulțumesc pentru susținerea voastră, înseamnă foarte mult pentru mine”, a scris constănțeanca legitimată la CS Farul pe contul său de Instagram, într-un mesaj adresat fanilor săi, chiar înaintea finalelor de luni. Tripla campioană olimpică de la Atena și dubla medaliată de la Londra era calificată în finalele de la bârnă și sol, în timp ce Bulimar urma să concureze doar la sol. Chiar dacă echipa nu a prins biletele pentru Rio, Ponor are în continuare șanse să meargă la concursul din Brazilia, România primind o invitație nenominală pentru probele individuale.

SCANDAL PE TWITTER ÎN GIMNASTICA BRITANICĂ

Gimnastul britanic Louis Smith, specialist în proba de cal cu mânere, și-a pus în pericol participarea la JO 2016, în urma unor mesaje critice pe care le-a postat pe Twitter, după campionatele naționale care au avut loc recent la Liverpool. Frustrat din cauza faptului că a ocupat doar locul secund în concursul care a avut loc luna aceasta, Smith a criticat arbitrajul pe rețeaua de socializare, susținând că ar fi trebuit să fie declarat învingător. Federația Britanică de Gimnastică nu a apreciat, însă, deloc comentariile triplului medaliat olimpic, în vârstă de 26 ani, căruia i-a adresat un avertisment.

Conștient de faptul că locul său în delegația pentru JO 2016 este amenințat în urma acestei polemici, Smith a adresat luni scuze oficiale. „Mi-am exprimat frustrarea, verbal și pe rețelele de socializare, deoarece am crezut cu adevărat că am realizat cea mai bună prestație a zilei. După ce lucrurile s-au liniștit și în urma discuțiilor cu oficialii federației, care m-au ajutat să văd consecințele acțiunilor mele, am înțeles că modul în care mi-am exprimat resentimentele a fost greșit și nu trebuia să se întâmple niciodată”, a precizat gimnastul. British Gymnastics a anunțat că a acceptat scuzele lui Smith, însă a ținut să precizeze că „acest gen de comportament nu este acceptabil, iar Louis este pe deplin conștient de consecințele oricăror indiscreții ulterioare”.

Citește și:

Gimnastele tricolore au ratat calificarea la JO din 2016

Gimnaștii tricolori nu merg la Rio

Gimnastele tricolore vor lupta pentru calificarea la JO din 2016

Gimnastele tricolore, învinse la testul din Belgia

Ponor consideră satisfăcător rezultatul de la Doha



12