Primarul Iașiului, denunțat de fosta amantă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primarul Iașiului, denunțat de fosta amantă

Politică 01 Mai 2015 / 15:59 450 accesări

Şefa unui serviciu din Primăria Iaşi, Adina Samson, în vârstă de 33 de ani, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relaţie de câţiva ani, l-ar fi denunţat pe acesta la DNA, după ce el i-ar fi pus pe poliţiştii locali să o urmărească, susţin jurse judiciare. Potrivit unor surse judiciare, Adina Samson, în vârstă de 33 de ani, şefa Serviciului Managementului Calităţii din cadrul Primăriei ieşene, l-ar fi denunţat pe edilul Gheorghe Nichita la DNA, după ce ar fi constatat că este în permanenţă urmărită. De altfel, potrivit unor angajaţi ai Primăriei, Gheorghe Nichita şi Adina Samson aveau o relaţie amoroasă de câţiva ani, biroul unde lucrează femeia fiind alăturat celui al primarului, însă, întrucât avea bănuieli că Adina Samson îl înşeală, Nichita i-ar fi făcut cadou acesteia un telefon mobil pe care i-a instalat un program informatic, cu scopul de a o supraveghea. Aceleaşi surse spun că poliţiştii locali o urmăreau pe Adina Samson, pentru a-i raporta primarului cu cine se întâlneşte femeia şi unde se află aceasta. Totodată, primarul Iaşiului, prin aplicaţiile instalate pe telefonul mobil al femeii, avea acces la conţinutul e-mail-urilor şi mesajelor SMS trimise sau primite de către Adina Samson, mai spun sursele menţionate. Primarul Gheorghe Nichita a divorţat anul trecut, fosta sa soţie fiind profesoară la un liceu din Iaşi. Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, este suspectat de abuz în serviciu, fiind acuzat că îi folosea pe angajaţii Poliţiei Locale, instituţie subordonată Primăriei, să supravegheze anumite persoane, iar directorul Poliţiei Locale îl ţinea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmărite.



12