Proceduri de licitaţie simplificate pentru proiecte publice majore sau urgente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proceduri de licitaţie simplificate pentru proiecte publice majore sau urgente

Administrație 29 Ianuarie 2009 / 00:00 535 accesări

Guvernul va accelera procedura de organizare a licitaţiilor pentru investiţii publice majore, urgente sau cu un caracter economic excepţional, va reduce atît perioada de evaluare a proiectelor, cît şi cea de rezolvare a contestaţiilor şi va scurta intervalul de aprobare a contractelor pentru IMM-uri. Mecanismul de control al proiectelor de investiţii va fi simplificat, astfel încît să nu mai fie nevoie de un control pînă la aprobarea acestora, şi nici de o altă verificare, în scurt timp de la aprobare. “Modificările vor fi introduse printr-un set de hotărîri de guvern care vor modifica legislaţia în domeniul achiziţiilor publice”, a declarat şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş. El a arătat că, suplimentar reducerii de la 87 zile, la 30 zile, a timpului aferent procedurilor de evaluare şi accesare a fondurilor comunitare, va fi aplicată, mai devreme decît era prevăzut, şi Directiva 2007/66/CE referitoare la accelerarea procedurilor de rezolvare a contestaţiilor formulate la licitaţii. “Pînă săptămîna viitoare vom găsi soluţia ca Directiva să fie implementată mai devreme decît era prevăzută, adică sfîrşitul anului\", a arătat şeful DAE. O altă hotărîre care urmează să fie aprobată de Executiv va permite autorităţilor contractante să accelereze procedurile de organizare a licitaţiilor în cazul proiectelor considerate majore, urgente sau cu un caracter economic excepţional, a spus Puşcaş, fără să prezinte detalii în acest sens. Intervalul de aprobare şi semnare a contractelor cu întreprinderile mici şi mijlocii va fi, de asemenea, redus. Guvernul intenţionează să modifice şi Programul Naţional de Achiziţii Publice în vederea stabilirii unui plan multianual de achiziţii, astfel încît confinanţarea proiectelor să fie planificată pe mai mulţi ani. În lipsa unui buget multianual, fondurile aferente cofinanţării vor fi alocate prin ordonanţe sau hotărîri de guvern. Departamentul pentru Afaceri Europene a transmis Comisiei Europene, săptămîna trecută, un document conţinînd o serie de propuneri de îmbunătăţire a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Şeful DAE a precizat atunci că Guvernul va iniţia negocieri cu experţii CE pentru modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice, prin introducerea de noi reguli referitoare la procedura de atribuire a contractelor şi de contestare a rezultatului licitaţiei. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat anterior, la 12 ianuarie, la finalul întîlnirii de la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, că România va trimite CE o propunere de modificare a legii achiziţiilor publice, pentru eficientizarea accesării fondurilor UE.



12