Proiect școlar de amploare - „România în sărbătoare“. Vezi când debutează!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiect școlar de amploare - „România în sărbătoare“. Vezi când debutează!

Educație 07 Octombrie 2017 / 08:13 1188 accesări

Luni, 9 octombrie 2017, debutează proiectul școlar „România în sărbătoare”. Evenimentul va începe de la ora 16.00, la Liceul Teoretic „Traian”, fiind organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Cultural-Educațional, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația Națională „Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Constanța, și Asociația „Casa Mării Negre”. Proiectul este pus sub egida împlinirii, în 2018, a 140 de ani de la recunoașterea independenței de stat a României față de Imperiul Otoman și revenirea Dobrogei la Patria Mamă, dar și a centenarului Marii Uniri. El se va desfășura în școli și licee din județul Constanța, pe parcursul anului școlar 2017-2018, în două etape. Astfel, în primul semestru vor avea loc activități închinate împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă în urma Războiului de Independență, iar în al doilea semestru se vor desfășura activități dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire (1918-2018).

Activitățile din primul semestru se vor desfășura sub titlul „Dobrogea, înainte și după 1878” și vor cuprinde: Dezbateri în școli cu participarea unor colaboratori - invitați speciali (Liceul Teoretic „Traian“, Constanța, Colegiul Tehnic Energetic Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța, Liceul Teoretic „Decebal”, Constanța, Școala Gimnazială „Ion Jalea”, Constanța, Grădinița „Mugurel”, Constanța, Liceul Teoretic „Callatis”, Mangalia, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Medgidia, Liceul Teoretic „Anghel Saligny”, Cernavodă, Școala Gimnazială „Grigore Moisil”, Năvodari, Liceul „Regele Carol I” Ostrov). De asemenea, vor avea loc concursuri: de fotografie („Surprinde Dobrogea! Oameni, locuri, peisaje”), de desene („Dobrogea, de la Mircea cel Bătrân la Carol I”) și de eseuri („Mozaic etnic și cultural în Dobrogea, la 140 de ani de la Războiul de Independență”).

Termenul de predare a materialelor este 15 decembrie 2017, iar premierea, pentru fiecare secțiune în parte, va avea loc pe 23 ianuarie 2018. Premiile vor consta în: Locul I - 200 lei, Locul II - 150 lei, Locul III - 100 lei. Elevii și profesorii coordonatori vor primi diplome de participare. Lucrările câștigătoare vor fi publicate în edițiile print și online ale revistei „Tomisul Ortodox”, publicație de cultură și spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. De asemenea, vor fi organizate și excursii la principalele obiective culturale din Dobrogea.

Activitățile propuse pentru al doilea semestru se vor desfășura sub titlul „România - 100 de ani” și vor cuprinde: 1. Dezbateri în școli cu participarea unor colaboratori-invitați speciali; 2. Concursuri: de fotografie („România mea frumoasă”), de desene („Primul Război Mondial și Marea Unire de la Alba Iulia”) și de eseuri („Marea Unire. De la contribuția dobrogenilor la idealul național”). Termenul de predare a materialelor este 2 mai 2018, iar premierea, pentru fiecare secțiune în parte, va avea loc pe 25 mai 2018. Premiile sunt următoarele: Locul I - 200 lei, Locul II - 150 lei, Locul III - 100 lei. Elevii și profesorii coordonatori vor primi diplome de participare. Lucrările câștigătoare vor fi publicate în ediția on-line a revistei „Tomisul Ortodox”. 3. Excursie la Alba Iulia, în cadrul săptămânii „Școala Altfel”. Organizatori ai proiectului sunt: Inspector Daniela Stan, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prof. Chivu Dorina, director adj. Liceul Teoretic „Traian”, Constanța, prof. Myrone Mirela, Liceul Teoretic „Traian”, Constanța, prof. Gabriel Mitroi, Colegiul Tehnic Energetic Constanța, și Ionuț Druche, director Editura Arhiepiscopiei Tomisului. Colaboratorii invitați-speciali ai proiectului sunt: col. (r) Remus Macovei, președintele Asociației Naționale „Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Constanța, Dorin Popescu, președintele Asociației „Casa Mării Negre”, prof. Caracoti Constantin, directorul Liceului Teoretic „Traian” Constanța, prof. Voicu Mirela-Ana, Liceul Teoretic „Traian” Constanța, prof. Munteanu Tatiana, Liceul Teoretic „Traian” Constanța, prof. Stratenie Gabriel, Liceul Teoretic „Traian” Constanța, prof. Neguța Petcu, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, prof. dr. Mihai Lupu, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, și prof. Felicia

Fărcășanu, Colegiul Tehnic Energetic Constanța. Pentru mai multe detalii despre zilele în care vor fi dezbateri și prezentări tematice în școli și licee, dar și despre cerințele pentru participarea la concursuri, puteți vizita pagina de Facebook a proiectului: România în sărbătoare.



12