Putin cumpără cu 10,8 miliarde de dolari influența Ungariei în UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putin cumpără cu 10,8 miliarde de dolari influența Ungariei în UE

Externe 01 Aprilie 2015 / 00:00 549 accesări

În pofida deprecierii rublei și a economiei asediate de sancțiuni, Rusia mai are încă fonduri de rezervă pentru potențialii săi aliați. Astfel, Moscova s-a arătat dispusă să acorde un împrumut de 10,8 miliarde de dolari Ungariei, una din țările UE de care se simte apropiată. Budapesta prevede să atragă o primă tranșă a acestui împrumut încă din cursul acestui an, a declarat un reprezentant al Guvernului ungar. Oficial, împrumutul este destinat a finanța extinderea centralei nucleare de la Paks, care furnizează aproximativ 40% din energia electrică a țării, dar unii experți invocă un alt motiv: Rusia cumpără, de fapt, favoarea unui Guvern din cadrul UE. ”Această afacere cu Paks este de camuflaj”, spune Zoltan Illes, un fost parlamentar al partidului de guvernământ Fidesz, fost secretar de stat pentru Mediu până în 2014. ”Aceasta este o tranzacție financiară, iar pentru ruși înseamnă cumpărare de influență”, adaugă el. Illes, care se opune utilizării energiei nucleare, consideră că împrumutul este mai mult o pompare de bani în economia Ungariei, unde premierul Viktor Orban se va confrunta cu noi alegeri în 2018, decât o livrare de electricitate.

            De ani de zile, Moscova se folosește de relațiile comerciale, în special de vânzările de gaze, pentru a-și exercita influența în Europa. În prezent, aceste metode sunt supuse unei analize mai atente, după ce SUA și UE au impus sancțiuni economice Rusiei, pentru anexarea Crimeei și sprijinirea rebelilor separatiști din estul Ucrainei. Dar Rusia încearcă să-și păstreze legăturile cu unele dintre state. Împrumutul acordat anul trecut Ungariei este văzut de unii ca parte a acestei lupte nedeclarate pentru influență. Purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, respinge astfel de scenarii. Rusia are în Ungaria, potrivit observațiilor sale, mai puțină influență economică decât în alte țări din Europa Occidentală. Oficialii de la Moscova și Budapesta afirmă că acordul nuclear a fost încheiat doar din motive comerciale și energetice și este convenabil ambelor părți. Referitor la acest acord, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat pentru Reuters că ”a fost afacerea secolului”.

            Ungaria a planificat inițial să scoată contractul privind extinderea centralei Paks la licitație, iar unele firme occidentale au arătat un interes, împreună cu Rosatom. Dar, după cum constată Reuters, Budapesta a abandonat brusc ideea unei licitații. Un mic grup din anturajul premierului Orban a ales să atribuie contractul Rosatom. Rusia a oferit un împrumut, ca parte a acestei afaceri. După încheierea acordului, Orban a apărut mult mai prietenos față de Kremlin decât alți omologi ai săi din UE, mai comentează Reuters.



12