“Rechinii” vor măcar un punct la Vaslui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Rechinii” vor măcar un punct la Vaslui

Sport 20 Martie 2009 / 00:00 672 accesări

Ajunşi la -11 în clasamentul “adevărului”, elevii lui Ion Marin speră să se redreseze după meciul de sîmbătă, în fieful celor de la FC Vaslui, în etapa a 21-a a Ligii I. Tonul optimismului a fost dat chiar de “Săpăligă”, tehnicianul avertizînd că Farul va lupta cu orice mijloace pentru a obţine măcar un egal. “Vom întîlni o echipă bună, cu jucători tehnici, care nu a pierdut niciun meci în acest retur. Sîntem pregătiţi să dăm totul pe teren, pentru că am ajuns la -11 şi sîntem în mare pericol. Ne agăţăm cu dinţii de orice partidă pentru că ne-am propus să obţinem orice se poate de la fiecare meci. La Vaslui s-a investit enorm pentru că se doreşte o echipă de cupele europene, dar sperăm să facem un joc bun şi să luăm măcar un punct”, a spus antrenorul constănţean. “Putem spune despre Vaslui că este echipa momentului, dar îi putem bloca, dacă vom juca bine tactic”, a adăugat mijlocaşul Claudiu Voiculeţ. “Toate meciurile sînt grele şi trebuie să le tratăm foarte serios. Sperăm ca după meciul de la Vaslui să readucem spectatorii la stadion”, a completat atacantul Emil Nanu, în timp ce Cosmin Băcilă a anunţat obiectivul pentru jocul de sîmbătă: “Mergem la Vaslui să scoatem un rezultat bun şi să nu ne facem de rîs”. Farul va deplasa la Vaslui un lot de 20 de jucători, printre care Alexandru Măţel şi Denis Alibec, ambii incerţi după ce s-au accidentat la meciul cu Universitatea Craiova. Cei doi au fost convocaţi de selecţionerul Emil Săndoi la naţionala de tineret, urmînd să se prezinte luni la Casa Fotbalului, dacă le va permite starea de sănătate. “Alibec a simţit dureri la genunchi, iar Măţel a acuzat o contractură musculară, dar sperăm să-i recuperăm pînă la ora partidei”, a explicat “Săpăligă”.

Se tem de arbitraj

Constănţenii au recunoscut că se tem de arbitraj, mai ales că meciul nu va fi televizat. “Ne-am luat toate măsurile ca să înregistrăm meciul integral. Am luat aprobări de la LPF şi clubul gazdă în acest sens, iar o echipă va face deplasarea cu echipa pentru a filma jocul. Sper totuşi într-un arbitraj corect, care să nu ne ducă la litigii”; a explicat Ion Marin. “Se ştie că arbitrii lasă jocul mai liber la Vaslui, dar, dacă ne facem jocul, ne vom întoarce acasă cu cel puţin un punct”, a adăugat portarul Adrian Vlas.

Astăzi sînt programate primele două meciuri din cadrul etapei a 21-a: Poli Iaşi - Gloria Bistriţa (ora 19.00, netelevizat) şi FC Argeş - Steaua (ora 20.45, Antena1).

Clasament

1. Dinamo 20 12 4 4 29-14 40 (+7)

2. Unirea Urziceni 20 12 3 5 30-14 39 (+9)

3. FC Timişoara* 20 12 6 2 35-21 36 (+12)

4. CFR Cluj 20 10 6 4 26-13 36 (+3)

5. Rapid 20 10 5 5 26-18 35 (+5)

6. Steaua 20 8 9 3 26-15 33 (+3)

7. U. Craiova 20 8 8 4 26-17 32 (+2)

8. FC Vaslui 20 9 5 6 25-17 32 (+2)

9. FC Braşov 20 7 9 4 16-13 30 (-0)

10. Oţelul Galaţi 20 8 5 7 27-23 29 (-4)

11. FC Argeş 20 8 4 8 25-24 28 (+1)

12. Gloria Bistriţa 20 6 4 10 18-23 22 (-11)

13. FC FARUL 20 6 4 10 16-28 22 (-11)

14. Pandurii Tg. Jiu 20 5 6 9 17-28 21 (-6)

15. Poli Iaşi 20 5 4 11 14-28 19 (-11)

16. Gaz Metan 20 4 5 11 20-35 17 (-10)

17. CS Otopeni 20 2 4 14 14-33 10 (-17)

18. Gloria Buzău 20 1 3 16 8-34 6 (-21)

* - echipă penalizată cu 6 puncte



12