Remiză în ultimul meci al anului pentru FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 2-a, etapa a 21-a

Remiză în ultimul meci al anului pentru FC Farul

Sport 07 Decembrie 2019 / 15:58 1081 accesări

FC Farul Constanţa a obţinut un punct la Călăraşi, sâmbătă, în etapa a 21-a a Ligii a 2-a la fotbal, ultima din acest an. A fost 1-1 (Marrone 82 / I. Stoica 22) în duelul cu echipa locală Dunărea, astfel că Farul va aborda partea a doua a sezonului de pe locul 9. Farul a evoluat din minutul 76 cu un om mai puţin, fundaşul stânga Dan Panait fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar gazdele au reuşit egalarea. Întâlnirea de la Călăraşi se putea încheia cu victoria formaţiei constănţene, însă portarul Krell a intervenit salvator, în al treilea minut al prelungirilor, la mingea trimisă de Alexandru Bodea.

Au evoluat următoarele formaţii - Dunărea: Krell (antrenor: Cristian Pustai) - Sabangeanu, Mendy, R. Crişan, B. Şandru (cpt.), Honciu, A. Lopez (71 Tudoran), Preoteasa (46 Raiciu, 88 Ozcan), Marrone, Ekollo, B. Rusu; Farul (antrenor: Ianis Zicu): Muţiu (cpt.) - Nicola, Cană, V. Lică, D. Panait - Antoche, A. Cruceru - D. Toma, Kanda, Al. Stoica (72 Carabela) - I. Stoica (86 Al. Bodea). Meciul a fost arbitrat la centru de Florin Mazilu (Satu Mare).

Alte rezultate -

Vineri, 6 decembrie:

Campionii FC Argeş - Sportul Snagov 3-0

Sâmbătă, 7 decembrie:

Metaloglobus Bucureşti - FK Csikszereda 3-0

SCM Gloria Buzău - Ripensia Timişoara 3-3

CSM Reşiţa - CS Mioveni 0-1

ASU Politehnica Timişoara - Pandurii Tg. Jiu 1-0

Programul ultimelor partide ale etapei -

Sâmbătă, 7 decembrie, ora 16.00:

Concordia Chiajna - Rapid Bucureşti (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport)

Duminică, 8 decembrie, ora 13.00:

UTA Arad - Petrolul Ploieşti (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport)

Duminică, 8 decembrie, ora 17.00:

Viitorul Pandurii Tg. Jiu - Universitatea Cluj

Turris Oltul Turnu Măgurele stă în această etapă.

Clasament: 1. UTA 38p, 19 jocuri (golaveraj: 34-13), 2. Mioveni 37p, 20j (35-19), 3. FC Argeş 33p, 20j (28-23), 4. Rapid 32p, 19j (29-18), 5. Turnu Măgurele 32p, 19j (33-24), 6. ASU Poli 31p, 20j (19-10), 7. Metaloglobus 31p, 20j (23-16), 8. Petrolul 31p, 19j (19-16), 9. FC FARUL 29p, 20j (24-18), 10. Buzău 28p, 20 (30-25), 11. Călărași 27p, 20j (26-26), 12. Viitorul Pandurii 26p, 19j (25-26), 13. U. Cluj 24p, 19j (24-20), 14. Ripensia 24p, 20j (24-30), 15. Csikszereda 22p, 20j (15-23), 16. Chiajna 21p, 18j (15-21), 17. Reșița 18p, 20j (25-34), 18. Snagov 9p, 20j (18-52), 19. Pandurii 8p, 20j (9-41).



12