“România este o corabie care a început să ia apă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Radu Sîrbu:

“România este o corabie care a început să ia apă”

Politică 28 Septembrie 2009 / 00:00 413 accesări

Congresul extraordinar al PNŢCD-Sîrbu, desfăşurat sîmbătă, a avut “sarcina” de a alege conducerea şi a vota noul statut şi noul program politic al partidului. Radu Sîrbu a fost candidat unic, iar evenimentul a fost asistat de notari, pentru a evita posibilitatea contestării de către susţinătorii aripii Marian Miluţ, fostul preşedinte al formaţiunii. Radu Sîrbu le-a vorbit participanţilor despre faptul că evenimentul ar putea fi contestat de gruparea ţărăniştilor conduşi de Marian Mihuţ , adică de “cei care nu respectă tradiţiile şi nu au dreptul de a contesta”. “PNŢCD nu moare şi nu va muri niciodată”, “România este o corabie care a început să ia apă, condusă de un cîrmaci beat, pe o mare dezlănţuită”, au fost cîteva dintre aprecierile liderului PNŢCD, făcute în timpul discursului său de la congres. El a vorbit şi de piedicile puse partidului de aripa Miluţ, dar şi de faptul că PNŢCD a fost pus în situaţia de a rata trei campanii electorale. În timp ce Sîrbu vorbea, au venit la congres şi surorile fostului lider ţărănist Corneliu Coposu, primite cu aplauze şi invitate în primul rînd al sălii. Ţărăniştii nu au avut invitaţi la congres, Sîrbu spunîndu-le că au primit scrisori de încurajare de la preşedintele Cartel Alfa şi de la fostul premier Victor Ciorbea. Apoi, Radu Sîrbu a declarat că a contestat în instanţă Congresul PNŢCD aripa Marian Miluţ, pe motiv că această manifestare ar fi avut un caracter nestatutar. El a precizat că Miluţ a generat o “situaţie singulară în lumea partidelor din România”, prin faptul că nu a respectat decizia PNŢCD, care i-a retras sprijinul ca lider al ţărăniştilor. Sîrbu a arătat că va contesta gruparea lui Miluţ cînd acesta va încerca să depună documentele pentru a se înscrie în registrul partidelor. În timpul luărilor de cuvînt, mai mulţi ţărănişti au susţinut că partidul trebuie să ia o decizie asupra susţinerii unui candidat la Preşedinţie, unii exprimîndu-se în favoarea sprijinirii liberalului Crin Antonescu. A urmat apoi alegerea noii conduceri a partidului. Radu Sîrbu a fost reales preşedinte al PNŢCD cu 435 voturi “pentru” şi 6 “împotrivă”, în cadrul Congresului partidului, în care s-au adoptat, de asemenea, un nou statut şi un nou program politic. Noul statut şi program al partidului prevăd că legiferarea prostituţiei e “contrară moralităţii şi sănătăţii”. Mai mult, ţărăniştii se pronunţă împotriva concubinajului şi resping pornografia, adulterul, incestul, homosexualitatea, pedofilia. Documentele, adoptate cu unanimitate de voturi, resping, de asemenea, orice “alte perversiuni sexuale care înjosesc omul şi destramă comunitatea” şi stabilesc că “familia este temelia societăţii”. PNTCD-Miluţ a avut congresul extraordinar la 12 septembrie, cînd s-a ales noua conducere, Marian Miluţ fiind reconfirmat ca preşedinte cu 447 voturi pentru şi 25 împotrivă. Miluţ a decis să susţină candidatura la Preşedinţie a lui Traian Băsescu, dacă va intra în cursă. PNŢCD are, de anul trecut, două conduceri, fiecare contestîndu-i legitimitatea celeilalte. O parte din partid este grupată în jurul lui Marian Petre Miluţ, cealaltă, în jurul lui Radu Sîrbu.

Taguri articol


12