Rusul Viktor Sidelnikov, noul antrenor al CVM Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Antrenor de Liga Campionilor

Rusul Viktor Sidelnikov, noul antrenor al CVM Tomis

Eveniment 19 Martie 2010 / 00:00 1925 accesări

După despărţirea de Stelio De Rocco, conducerea Club Volei Municipal Tomis Constanţa a încercat să găsească un înlocuitor pentru antrenorul canadian. Săptămâna aceasta, preşedintele Sorin Strutinsky a reuşit să bată palma cu un alt tehnician renumit pe plan european, Viktor Sidelnikov, care va fi prezentat oficial astăzi, la ora 13.00, la Sala Sporturilor, în cadrul unei conferinţe de presă. Antrenorul rus are un palmares bogat pe plan intern, dar cea mai importantă performanţă a sa rămâne câştigarea Ligii Campionilor în 2008, cu Dinamo-TatTransgaz Kazan!

Viktor Sidelnikov s-a născut pe 15 ianuarie 1963, la Nalchik (Rusia), apoi a jucat volei la Avtomobilist Leningrad (actualmente Spartak Sankt-Petersburg, Rusia), Moerser SC (Germania), Strasbourg (Franţa), Isku Tampere (Finlanda) şi Dinamo Belgorod (Rusia). Cu echipa din Leningrad a cucerit, ca jucător, Cupa Cupelor (1982, 1983) şi Cupa CEV (1988, 1989), iar pe plan intern a cîştigat campionatul Rusiei (1992, 1993) şi a cucerit Cupa URSS (1983, 1989). A jucat la echipa naţională a URSS, cucerind titlul mondial şi european la juniori (1981, 1982), titlul european la seniori (1983, 1985) şi locul 3 la Campionatul Mondial din 1990. Din anul 2001 s-a dedicat antrenoratului, la Dinamo-TatTransgaz Kazan (actuala Zenit), parcurgând toate treptele cu acest club: a luat echipa din liga a treia şi a promovat-o succesiv, ajungând în anul 2003 în Superliga Rusiei. Cel mai important trofeu câştigat de Sidelnikov cu echipa din Kazan este Liga Campionilor, în 2008! Alte performanţe: titlul de campion al Rusiei (în 2007, la doar şapte ani de la înfiinţarea clubului!), Cupa Rusiei (2004, 2007) şi locul 3 în campionat (2004, 2005, 2008). După şapte ani în Tatarstan, Sidelnikov a simţit nevoia unei noi provocări, iar imediat a primit oferta de a prelua naţionala Belarusului. Pentru a lua pulsul campionatului din Belarus, a antrenat în sezonul 2008-2009 echipa Metallurg Mogilev, iar în iunie 2009 a preluat şi Naţionala. De vara trecută şi până în luna februarie, Sidelnikov a antrenat echipa hotVolleys Viena (Austria).



12